Fixul fericirii. De zeci de ani (eram să zic"de sute de ani"! ; memoria îmi joacă feste!!!) scriu cu pixul. Pasta, lipăitul asemănător melcilor pe foaia de brusture zgrumţuros, subţirimea liniei literei, rapiditatea cu care poţi schimba instrumentul (îl arunci, iei altul de alături; cu stiloul e mai complicat: trebuie să-l umpli mereu, cauţi călimara preferată, o mai şi verşi, sau o găseşti uscată, goală, sau o afli cu un mîl albastru-n ea de-ţi vine să-i înghiţi dopul şi să rupi eticheta cu dinţii!), înfundarea în hîrtie ca într-un cerceaf proaspăt, afinat spre plăcere şi tolonire deplină (cerneala îmbibă ţesutul " nu se reliefează-n şolduri deasupra colii, ca pe un pat, a la Boucher!, cuvîntul are sîni evidenţi, buricul e scobit ca lumea.. .).Deci " ce mai tura-vura, pixul deţine deliciile lui, m-aş hazarda chiar să spun: desfrîul lui...
*
Omidă fluierînd pe-o frunză mov. Va fi o dimineaţă cu mari ţăndări de cristal înfipte în pieptul plăpînd al aerului.Vei citi, vei scrie, alintat viclean la corcoduşă de muzele necesităţii, ale hazardului năbădăios şi fistichiu, de farmecul necruţătoarelor coperţi tehnicolore, lucioase, violente... în ultimă înţelegere cu îngerii, vei rezista plin de aplomb pe meterezele brumate dibaci. Drumul se lungeşte, oricum, dincolo de unde ai fi dorit să-ţi păstrezi sufletul, mintea, carnea, nevătămate. Borderourile " legate-n piele de arţar bătrîn, se vor umple:coloane mărşăluind dens calcule păguboase, dezastre bancare intergalactice,veşnice găuri negre în bugetul macrocasnic. Dar cifra finală te va despăgubi de toate rîmele cu dinţi încîlciţi,de toţi şopîrlangii şi portăreii vraiştei cotidiene. Miliarde de miliarde de secunde-s învăpăiate în lectura străbunicului Montaigne, tom desfăcut dulce, nu cu mîinile ci cu fine ustensile cereşti: raze şi curcubeie prelinse din norii bolnavi de nuanţe şi melancolie apoas
