Ma intreb si eu adesea care sunt sursele stangismului si protectionismului de care par asa serios atasati tinerii Europei Occidentale. De ce devasteaza si ocupa saptamani de zile universitatile pentru a protesta impotriva contractului primei angajari, de ce acum cativa ani defilau cu sutele de mii cu steaguri multicolore la manifestatiile antiglobalizare, de ce poarta cu buna-stiinta tricouri cu chipul viril al teroristului de extrema-stanga Ernesto "Che" Guevara. De ce simt o mandrie din faptul de a fi uneori pe fata marxisti sau maoisti, fara sa doreasca in acelasi timp sa cunoasca la prima mana realitatile sistemelor cubanez sau nord-coreean sau ignorand uriasa literatura privind crimele regimurilor de tip stalinist. Credeam ca sunt de stanga in nostalgia unei generatii hippie, cu lipsa de rigoare a Vietnamului sau, mai tentant, a Woodstockului. Credeam ca raspunsul vine din obisnuitul "gica-contrism" al junilor de peste tot: sa fim cat mai anti-ceva in raport cu chestiile de care generatiile mai vechi erau atasate. Ma inselam, cum o fac adesea cand operez fara impresii directe. Sursa stangismului lor nu e nici intelectuala, nici teribilista, nici altceva cu aparente ideologice. In fapt, in Vest ca si in Est, generatiile tinere (a se citi cei nascuti dupa 1970) traiesc ceea ce bunicii si parintii lor doar teoretizau, anume lumea post-ideologica. Stangismul lor nu e catusi de putin teoretic, ci cat se poate de pragmatic, oricat l-ar scalda intr-o lumina intelectualista pentru a se legitima in spatiul publico-narcisist franco-germano-britanic. La rigoare, tinerii sunt de stanga pentru ca regimurile europene de dupa razboi au creat sisteme economice care pun protectia sociala pe un soclu mai inalt decat libera concurenta, productivitatea sau chiar munca. Protectia sociala este un mic zeu binevoitor: da ajutoare de somaj indestulatoare, in tarile nordice suficient de