Inteligenţa inimii

Există oameni pe care nu-i cunoşti decît "din scris" dar îţi devin foarte apropiaţi. Te bucuri cînd le întîlneşti numele pe cărţi şi în presă, îi citeşti imediat cu intersul şi simpatia rezervate prietenilor, ştii că n-ai să fii dezamăgit. Oricum, bătrînul Cronicar crede că e mai plăcut să ai de-a face cu scrisul unui om decît cu scriitorul în carne, oase, vanităţi, megalomanii şi susceptibilităţi. O asemenea "cunoştinţă din scris" îi e şi timişoreanul Marcel Tolcea, poet şi publicist ale cărui volume de poeme (două: Ochiul inimii şi Bicicleta Van Gogh), dar şi rubricile din "Orizont", "Adevărul", "Plai cu boi" ne-au încîntat prin inteligenţă, vioiciune jucăuşă, umor, dublate de o civilitate ce împiedică alunecarea în exces şi vulgaritate. Calităţi evidente şi în interviul cu Robert Şerban din ORIZONT nr. 5, din care aflăm că Marcel Tolcea are - de la 28 mai - o jumătate de secol. Pare greu de crezut, fiindcă în ciuda titlurilor şi funcţiilor - profesor universitar, director al Muzeului de Artă din Timişoara, proprietar al firmei de publicitate "La Tolce Vita" - şi-a păstrat aceeaşi francheţe şi năstruşnicie băieţească, fără pic de aere şi poză, aceeaşi poftă de a povesti cu miez şi haz. întrebat dacă, punînd atîta preţ şi umor, nu e luat drept neserios, aniversatul răspunde: "Sigur că sunt luat drept neserios! Nu am deloc succes la încruntaţii preocupaţi şi la solemnii găunoşi. Ocolesc, la limita evitării oricărui pericol, paranoicii gri şi chiuretaţi la zâmbet. Mă panichează cei care umblă cu soclul lor sub braţ şi, în clipa în care te întâlnesc, urcă pe soclu şi îţi vorbesc sub formă de statuie. Mă plictisesc de moarte noii funcţionari care zâmbesc tâmp şi dau din cap americăneşte, asemenea câinilor din plastic ce ornau lunetele vechilor Dacii. Lor, tuturor acestor categorii, le spun tot soiul de trăznăi pe care, altfel, nu aş avea