Dragostea de fotbal e o ocupatie serioasa. Aceasta ultima pasiune globala a omului acopera, modest dar stabil, pustiul lasat in urma de cinismul apasat si de violenta ultimului secol.
In fotbal, si aproape numai in fotbal, lucreaza inca acea logica temerara care spune ca binele nu e obligat sa faca remiza cu raul, ca exista eroi si ca ei razbat pe merit, fara sa fie infiati de o birocratie, secerati de saracie sau ocrotiti de bogatia familiei. Toate acestea plac omului de rind si toate sint ultimul plamin prin care respira visele.
Acum numai doi ani, fotbalul parea un joc asfixiat de pragmatism. Grecia cistiga Europenele, printr-un asasinat tactic, cu o echipa dispusa pe contur de bunker. Asta-seara, la lovitura de incepere a Mondialelor, fotbalul e un joc mintuit. Revenirea la pofta de viata, la atac, la combinatie si la toate celelalte libertati care fac din fotbal o conversatie spumoasa, s-a produs rapid si natural.
Revirimentul a fost administrat, in Europa, de Barcelona, cu un sezon compact de fotbal fluent si ofensiv.
Mondialele incep cu o mare promisiune. Brazilia, Argentina, Spania, Italia si chiar o Germanie injghebata din fier vechi si placaj aduc loturi cu mare adincime de atac. Toate conteaza pe pachete doldora de mijlocasi si atacanti. Vom vedea o Cupa Mondiala exuberanta, poate un pic nechibzuita, iar aceasta rasturnare fericita explica bine pasiunea pentru fotbal, ca joc al sperantei incurabile.
Nu vom vedea Romania la Mondiale, iar aceasta absenta e, in primul rind, o lipsa de prezenta in spatiul de mentalitate optimista si constructiva. Locul nostru la Mondiale a fost, de la bun inceput, invizibil. Esecul e mai adinc decit o explica preliminariile. Acolo, Olanda a fost o echipa, categoric, iar Cehia, o echipa marginal mai buna.
In ambele cazuri, diferenta decisiva a venit dintr-o
