Scriind imprudent - anii trecuţi - la rubrica mea, articolul săptămânal, despre Grecia campioană europeană de fotbal, înainte de a se juca propriu-zis finala, ca românul deştept şi nu prea învăţat cu marile victorii, şi temându-mă că mai mult decât rezistenţa eroică din preliminarii a urmaşilor lui Ulise, nu se putea - (insistând mai mult pe devotament) -, ratasem lovitura, eu, care de obicei le nimeresc...
Lăsasem titlul, în doi peri... Dar n-a fost să fie Termopile, dezastrul celor 300, în cap cu eroul, cu leonida - a fost Salamina!..., biruinţa istorică, nebunia lui Xerxes, înfrânt, bătând cu vergile marea, Helespontul, că-i înecase corăbiile...
Victoria, decapitată, de la Luvru, o fi tresărit, pe moment, recăpătându-şi capul şi ţipătul teribil, probabil, în cinstea uriaşei probe sportive, agitându-şi aripile viguroase, ca să scuture poate de pe ele praful parizian al muzeului...
*
O echipă de fotbal, aşa dar,... (e drept, antrenată de un neamţ, pe care-l chema, culmea, şi Otto, ca pe cel dintâi împărat german)... ca şi cum însuşi Temistocle, făuritorul flotei elene, învingătorul de la Salamina, s-ar fi amestecat, pe moment, într-o afacere europeană de fotbal, aruncând Grecia drept în secolul cinci al epocii dinintea lui Cristos - ştiţi, secolul cu dialogurile lui Platon...
*
Deschid Banchetul şi citesc la pagina 146 a traducerii lui Bezdechi:
... Iar voi, slugi, şi oricine mai e pe aici dintre profani şi neciopliţi, puneţi-vă cel mai gros zăvor la urechi...
Sigur, este vorba de altceva. E vorba de Spirit, de aristocraţia gândirii, în care se amestecă toţi cizmarii şi toţi mocofanii... şi cărora Divinul le interzice să privească mai sus, de obiectul muncii lor, sandalele...
*
Deşi, nici fotbalul, ca orişice rafinament, ca oric
