- Cultural - nr. 112 / 9 Iunie, 2006 Crina Stanescu si Olimpia Leah, pictorite, in tandem cu Ioan Itu, sculptor! Sala "Unirea" din Targu-Mures a Asociatiei Artistilor Plastici Mures gazduieste din nou o manifestare expozitionala, pe care o vom evidentia in randurile ce le propunem spre lectura cititorilor ziarului "Cuvantul liber", deschis oricarui demers astistic in care sunt implicati, deopotriva, romani, maghiari, germani. Noi nu facem diferentieri intre etnii, mai cu seama cand este vorba despre valori si nu despre altceva. Sa revenim insa la ceea ce intereseaza cititorul, cel doritor de informatii care depasesc sfera lui de preocupari. Sambata, 3 iunie, in sala "Unirea" a fost vernisata o expozitie colectiva. In tandem s-au aflat Crina Stanescu, Olimpia Leah, pictori, cu Ioan Itu, sculptor, despre ale caror creatii si-au formulat punctele de vedere Ilarie Gh. Opris, presedintele AAP Mures, profesorul Vasile Muresan, artist plastic profesionist. Cincizeci si sapte de lucrari, oranduite pe peretii si stativele salii de expozitii, au fost expuse privirii "criticilor", nimeni altii decat iubitorii de arta plastica, de frumos. Cu cele mai sincere si curate sentimente, cu un ochi critic format si prea plin de stralucire, Vasile Muresan, prieten devotat, sfatuitor avizat al membrilor AAP Mures, de care se simte legat trup si suflet, i-a prezentat asistentei pe cei trei. Ziceri de maestru, pentru fiecare. "Minunate tablouri cu flori" "Pe simezele salii «Unirea», Crina Stanescu ne prezinta minunate tablouri cu flori. Fiecare lucrare este un univers, in care artista abordeaza buchetul intr-un fel cu totul aparte. Florile nu sunt entitati rigide asezate matematic in punctele cheie ale tabloului, ci alcatuiri frematatoare de forme si culori; petale rafinat nuantate, carora parca le simti transparenta, parfumul si efemeritatea. Lumina si culoarea se joaca printre petale