O petrecere la bloc este o experienţă limită pentru oricine a practicat convieţuirea în fagurele de beton. Îţi dai seama că te afli în faţa unui fenomen în care pulsează frenezia nocivă din clipa când te gândeşti la veşmintele lexicale în care se lasă drapat evenimentul. O petrecere la bloc nu e pur şi simplu o petrecere la bloc. Cuvintele care o definesc cel mai bine sunt "bairam" şi "paranghelie". Ele sună teribil de evocator şi redeşteaptă în minte amintiri dureroase. Rănile săpate în carnea gândului de petrecerile la bloc sunt greu cicatrizabile. Povestea lor te bântuie săptămâni, luni sau chiar ani în şir. Memoria se zvârcoleşte spasmodic şi se comportă aproape nedemn în faţa presiunii. Nici un om aşezat nu aude sintagma "petrecere la bloc" fără să simtă vârful unui stilet gâdilându-l ameninţător între omoplaţi.

Ţinuta pentru acest tip de eveniment nu impune un stil şi nu obligă la acomodări forţate. Cu o excepţie. Dacă organizatorul şi participanţii la chef sunt tineri, e de datoria lor să se prezinte încălţaţi cu ghete sau bocanci. În felul ăsta, în clipa când începe dansul, vecinii de deasupra şi de dedesubt se văd racordaţi instantaneu la dezlănţuire. Petrecerile tinereşti au loc de obicei când părinţii gazdei lipsesc de acasă. Fie sunt în concediu, fie au plecat de bunăvoie, colindaţi de amintirea bairamului precedent, pentru ca măcar de data asta să evite depresia. Pe ritmurile unei muzici percutante până la anihilare, băieţi şi fete strânşi sub steagul dezinhibiţiei totale ameninţă structura de rezistenţă a blocului. După trei minute, ai sentimentul că o divizie de Panzere ţi se îndreaptă iminent spre pereţii sufrageriei. După alte cinci, retrăieşti cutremurul din 1977. La capătul primei ore, simţi o solidaritate retroactivă cu victimele seismului de la Kobe. Lustra din tavan pendulează năucă deasupra mesei. Parchetul are un scârţâit de rău augur.