Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa, un supermarket cu rafturile goale

Publicat in Adevarul, vineri 9 iunie 2006 ·

Problema principală a Bursei de Valori Bucureşti este numărul mic de companii listate. Statistica arată că nouă emitenţi realizează 90% din volumul tranzacţiilor. Vorbim de celebrele SIF-uri, Problema principală a Bursei de Valori Bucureşti este numărul mic de companii listate. Statistica arată că nouă emitenţi realizează 90% din volumul tranzacţiilor. Vorbim de celebrele SIF-uri, două companii petroliere şi doar două din cele aproximativ 30 de bănci româneşti. Lipsesc multe, sunt sectoare întregi în economie care nu au reprezentare la Bursă. Bursa pare a fi un supermarket cu puţină marfă în rafturi şi din ce în ce mai puţini cumpărători. Degeaba deplângem că a scăzut numărul investitorilor activi de la 13.000 la 5.000, pentru că, atâta timp cât rafturile continuă să fie goale, nu vor veni nici investitorii. Faptul că din sectorul privat nu au venit mai multe companii poate fi justificat de mediul economic instabil, cu inflaţie de două cifre, uneori de trei, caz în care este imposibilă realizarea unui plan de dezvoltare pe mai mulţi ani, care să ia în considerare şi soluţia finanţării prin Bursă. Acum am trecut într-o nouă etapă, avem un mediu stabil, inflaţie de o cifră, dar companiile sunt mai degrabă atrase de dobânzile relativ mici la creditele bancare. În mod natural, o să urmeze şi etapa finală, în care companiile româneşti vor descoperi că prin Bursă se pot finanţa mai ieftin decât prin bancă. Dacă se doreşte a avea o piaţă de capital în România, atunci acum este momentul să o încurajăm. Altfel, companiile româneşti nu vor sta mult pe gânduri şi vor căuta surse de finanţare pe alte burse europene, iar BVB-ul va rămâne o bursă mică, lipsită de importanţă pentru mediul economic. Iar odată cu emitenţii vor pleca şi cei 5.000 de investitori perseverenţi; deja o parte din ei au spart gheaţa şi au investit în acţiuni OMV şi Erste, cotate la bursa vieneză. Cotarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri România Ionel Ganea, implicat într-un grav accident rutier! Copilul său de doi ani, transportat de urgență la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Ionel Ganea a fost implicat într-un grav accident rutier, azi, 09 mai, între localitățile Hurez şi Făgăraş, potrivit antenasport.ro Potrivit sursei citate, copilul de 2 ani al fostului internaţional român a fost transportat de urgenţă la spital. Dat

Oficial de la BEC Cum arată buletinele de vot pentru turul doi al alegerilor prezidențiale 2025 (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) aduce la cunoștința publicului faptul că, la data de 9 mai 2025, au fost stabilite machetele buletinelor de vot care vor fi utilizate în secțiile de votare din țară și din străinătate la al doilea tur de scrutin al ale

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 4 ore
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

Doi bărbați, împușcați într-o spălătorie auto din Pantelimon. Poliția a reținut trei suspecți

Adevarul acum 2 ore
Doi bărbați au fost împușcați în incinta unei spălătorii auto din orașul Pantelimon, județul Ilfov. A fost folosită, cel mai probabil, o armă de tip airsoft. Victimele s-au prezentat ulterior la o unitate medicală din oraș, iar personalul a alertat

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 5 ore
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Ministrul Finanțelor: „Piețele evaluează situația politică actuală ca un risc semnificativ”

HotNews acum o ora
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri seară, o îmbunătăţire uşoară a condiţiilor de piaţă, dar şi faptul că „agenţiile de rating şi pieţele evaluează situaţia politică actuală ca un risc semnificativ şi factor negativ”. Mi

Medicul care a semnalat morțile suspecte de la Sf. Pantelimon a câștigat procesul cu spitalul. Elena Voicu va primi despăgubiri pentru concedierea sa

HotNews acum 2 ore
Medicul ATI Elena Antoaneta Voicu a câștigat procesul pe care l-a intentat Spitalului Sf. Pantelimon, după concedierea sa. Voicu a semnalat în aprilie 2024 o serie de decese suspecte ale unor pacienți internați în secția de Terapie Intensivă, sesiza

Manifestație pro-Europa în București. Vor fi permise doar steagurile României, UE și NATO

Mediafax acum 13 ore
Manifestația va începe la ora 17:30 cu adunarea participanților în Piața Universității, în zona Piața 21 Decembrie 1989 și în zona trotuarului adiacent parcului din fața Teatrului Național București. Între 18:00 și 19:30 vor avea loc alocuțiuni în P

NATO vrea ca toate statele membre să aloce 5% din PIB pentru apărare până în 2032

Mediafax acum o ora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus ca toate cele 32 de state membre ale alianței să aloce cel puțin 5% din produsul intern brut (PIB) pentru cheltuieli militare și de securitate până în 2032. Anunțul a fost făcut de premierul olandez,

Kelemen: Simion este un politician cameleon, spune ce vrea să se audă de la el

Mediafax acum 2 ore
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, îl descrie pe George Simion drept „un cameleon politic” care „încearcă să se prezinte ca un miel” în fața electoratului. Kelemen Hunor a subliniat la 24 Plusz că Simion „spune întotdeauna ceea ce oamenii vor să audă

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

9°/13°
dum.

8°/20°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

vin.

7°/17°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/19°
lun.

5°/17°