Dacă ne gândim bine, puternica Fortuna este, asemenea lui Ianus, o zeiţă cu două feţe, doar că ambele, la ea, sunt legate la ochi. Cu faţa luminoasă, zâmbitoare, îţi aduce pe neaşteptate fericire, varsă spre tine Cornul Abundenţei, te copleşeşte cu noroc. Cu cealaltă, mohorâtă, tristă, te ia din calea norocului, îţi aduce necazuri şi-ţi presară viaţa cu ghinioane. O nenorocire nu vine niciodată singură, la fel şi o norocire. Iar uneori cele două feţe ale norocului sunt îngemănate până la confuzie.

Din cerul cu zei greco-romani mi i-am ales cândva, drept favoriţi, pe Iris şi pe Hermes, zei-mesageri amândoi: Iris, zeiţa curcubeului, care îţi apare în vis, îţi aduce veşti de departe şi face poduri colorate pe cer; Hermes, zeul artelor şi-al scrisului tainic, zeul-călăuză, căruia drumeţii de odinioară îi ridicau statui la răscruci, zeul cu pălărie cu boruri largi şi aripioare la sandalele de aur. Recunosc însă că, fatalistă cum se zice că am fi toţi prin părţile astea ale lumii, sunt gata să aduc oricând sacrificii şi pe altarul Fortunei, care mă nelinişteşte, ca să nu zic că mă sperie de-a binelea, aşa cum sunt toate puterile exterioare cu care nu eşti familiarizat. E drept că, asemenea tuturor zeilor, ascunşi în diferite moduri în lumea noastră profană care i-a alungat de mult, zeiţa mi-a dat semne destule, când de bunăvoinţă (găsesc deseori trifoi cu patru foi, de pildă), când de supărare, atunci când am o zi rea, "una din zilele acelea", cum spun tabuizant americanii, ca să nu pronunţe cuvântul ghinion. Când îmi dă semne de mânie, zeiţa o face însă blând, oarecum simbolic, parcă pentru a-mi atrage atenţia: bagă de seamă, fortuna are două feluri de a fi, nu uita de roata ei. Nu uit, aşa că aduc aici pe altarul zeiţei, adică feţei ghinioniste a ei, două mici întâmplări-ofrandă, ca să mă apere de cele mari şi nedorite.

1. Zilele trecute m-am suit pe