Actuala putere a moştenit de la PSD nu doar structura guvernamentală - pe care, în graba de a aplica cota unică de impozitare, n-a mai avut timp să o modifice - ci şi concepţia asupra responsabilităţilor ce revin funcţiei de vicepremier.

Aceasta a fost inventată de Adrian Năstase, în momentul în care a avut nevoie să-l scoată pe Talpeş din structura prezidenţială, lichidând opoziţia care se manifesta acolo şi să atenueze diferendele apărute în relaţia cu Dan Ioan Popescu, atotputernicul ministru al Economiei. Celor doi li s-au atribuit responsabilităţi difuze pe care n-au apucat niciodată să le exercite, dat fiind controlul aproape absolut pe care-l exercita premierul. Deşi a primit o jumătate de guvern în coordonare, DIP şi-a văzut, practic, de treaba lui, în timp ce Talpeş a parazitat Executivul până la finalul mandatului, sarcinile încredinţate lui fiind, teoretic, cele legate de integrarea europeană.

Soluţia neaşteptată şi pripită în care s-a format guvernul condus de Tăriceanu, la presiunile preşedintelui Băsescu, l-a obligat pe noul premier să ofere câte o compensaţie partenerilor care au ajutat Alianţa să realizeze majoritatea parlamentară: câte o funcţie de vicepremier, alături de cea atribuită democraţilor. Cam la fel ca vicepreşedinţii SUA, noii vicepremieri au avut mai degrabă un rol formal, zonele de acţiune fiind restrânse. Copos s-a ocupat, cum a putut, de IMM-uri, Bela îşi vede de problemele maghiarilor din România, iar Pogea se bate cu sindicaliştii. Criza declanşată de demisia lui Copos şi propunerea lui Voiculescu de către conservatori are cauze limpezi: prin demersul lui Voiculescu, partenerii de coaliţie vor să arate că nu se mai mulţumesc cu figuraţia făcută până acum. Bela s-a alăturat aproape imediat solicitărilor de reîmpărţire a atribuţiilor vicepremierilor, Pogea putând deveni la rândul său un beneficiar. Premierul, dacă va reuşi