de ambasadorul SUA la Bagdad şi de generalul american George Casey, comandantul Forţei multinaţionale din Irak. Vestea, care a făcut înconjurul lumii, a fost confirmată de Al-Qaida. Maliki a de ambasadorul SUA la Bagdad şi de generalul american George Casey, comandantul Forţei multinaţionale din Irak. Vestea, care a făcut înconjurul lumii, a fost confirmată de Al-Qaida. Maliki a anunţat "eliminarea" lui Zarqaui, precizând că este "un mesaj adresat tuturor celor care aleg calea violenţei, pentru ca ei să-şi schimbe direcţia înainte să fie prea târziu". "Este o mare zi", a opinat şi ambasadorul american, Zalmay Khalilzad.
Vândut de spionajul iordanian
Zarqaui a fost ucis în cursul unui raid aerian care a vizat o ascunzătoare aflată la opt km nord de Baaquba, oraş sunnit situat la 60 km nord de Bagdad. Totul s-a petrecut miercuri, la 18h15 (17h15, ora României). Operaţiunea a fost declanşată în urma unor informaţii obţinute de la înalţi responsabili ai organizaţiei sale, potrivit cărora el urma să prezideze o reuniune. Rolul decisiv în obţinerea informaţiei l-au jucat serviciile secrete iordaniene. În cursul raidului au mai fost ucişi şapte locotenenţi ai lui Zarqaui.
Corpul lui Zarqaui a fost găsit de poliţia irakiană şi a fost identificat de trupele coaliţiei după amprentele digitale. Lichidarea sa a provocat uşurare în sânul forţelor coaliţiei şi a fost salutată cu bucurie în zonele şiite. Pe plan extern, primul care a reacţionat a fost premierul Tony Blair, care a calificat-o drept "o veste bună". Unele surse susţin că teroristul era palestinian, altele că era beduin. şi-a început cariera insurgentă în Afganistan, pe fondul retragerii trupelor sovietice. După ce a luptat alături de talibani, în vara lui 2003 a ajuns în Irak, unde a devenit liderul insurgenţei, fiind "uns" şef chiar de Ossama bin Laden. Gruparea lui a comis mai multe at