S-a vorbit deseori despre marele rau facut emigratiei romanesti atat de securitatea ceausista ca atare, dar mai putin (mai ales in perioada din urma, ca si azi) de fantoma, de strigoii ei ramasi in mentalitatea oamenilor.
Nu odata, aflat prin anii din urma (2004, 2005) printre romanii americani raspanditi in toate zonele acestei uriase tari, am fost socat sa descopar ca strigoii Securitatii au ramas activi intr-o buna parte a emigratiei. Pana intr-acolo incat disensiuni de cea mai diversa nuanta (literare, familiale, de caracter etc.) sunt aduse la temperatura intolerantei reciproce, a violentei chiar, prin politizarea lor - iar veninul politizant cel mai devastator este acuza de "securism".
In curtile bisericilor, in timpul slujbei, enoriasii fac "bisericute" vigilente si-l tintuiesc la stalpul infamiei pe cate unul care si-a luat masina noua (securist, desigur); intr-o asociatie romaneasca din centrul Americii lumea priveste cu suspiciune prea desele calatorii in tara ale unui conational, iar la New York, o revista literara nou-nascuta nu poate demara ca lumea deoarece doi protagonisti (ale caror forte, unite, ar fi decisive) se acuza reciproc de "colaborationism" cu o revista bucuresteana din anii '80-'85.
In sala sociala a restaurantului "Casa Romana" din New York, dna Dorotheea Barbulescu, prestigios lider al romanilor new-yorkezi in anii '80, asista intristata la vociferarile catorva membri ai conducerii actuale a societatii "Dorul" (de curand centenara, o izbanda rara in istoria emigratiei romanesti). Printre invinuiri si acuze de tot soiul (interese banesti, nepotisme, chiar interese... erotice!) scoate capul, in final, hidra ultima; „cutare a fost securist... si mai e si acum".
Doamna Dorotheea suspina intristata, aducandu-si aminte cate invinuiri de acest fel nu i s-au adus "pe vremurile acelea", fiindca, impreuna cu sotul ei, cu alt
