Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnata la suferinta

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 10 iunie 2006 ·

Necazurile Marianei Caradima au inceput anul trecut, cind a fost diagnosticata cu "neoplasm col uterin, stadiul I B - iradiat". La acea vreme, femeia era insarcinata in luna a VII-a. Din cauza cancerului depistat, a fost necesara efectuarea unei "mici cezariene", deoarece sarcina nu era viabila.

Problemele aparute au dus la despartirea Marianei de sot, acesteia raminindu-i in grija trei copii, cu virstele cuprinse intre 3 si 17 ani. Fiica mijlocie, Cristina Maria (6 ani) este cunoscuta cu afectiuni cardiace.

Desi, dupa operatie, i s-a recomandat sa faca radioterapie externa (cobaltoterapie) la Spitalul Judetean Galati, din cauza situatiei financiare deficitare, Mariana nu si-a permis efectuarea acestui tip de terapie. De altfel, de la externarea din spital, in iunie 2005, ea nu a mai continuat tratamentul, tot din cauza lipsei banilor.

"Acum, mi-a venit si somatie pentru plata chiriei restante, de la Directia Serviciilor Publice. Am de platit 4.200.800 lei, la care se adauga si majorarile legale, in valoare de 2.520.400 lei" ne-a relatat femeia, cu lacrimi in ochi. Pe linga datoriile acumulate la chirie, ea mai are restante in valoare de 3.204.400 lei, la RA Apa.

Cum singura sursa de venit a familiei o constituie alocatia copiilor, constienta ca nu are cu ce achita datoriile, femeia se teme ca, nu peste mult timp, va ajunge, impreuna cu cei trei copii, in strada.

"Nu am bani pentru operatia fetitei, nici pentru tratament. Sint intr-o stare disperata, din care nu cred ca mai pot fi salvata! Sint o mama disperata si ma tem ca-mi voi lasa copiii pe strazi si orfani", a adaugat Mariana.

Femeia spera ca, printre cei ce vor citi povestea ei, se vor gasi oameni care inteleg situatia disperata in care se afla si care vor dori sa o ajute.

Necazurile Marianei Caradima au inceput anul trecut, cind a fost di

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un bloc din Timişoara/ 16 oameni evacuaţi, printre care o fată de 8 ani

News.ro acum 48 minute
Un incendiu a izbucnit, luni, la etajul întâi al unui bloc de locuinţe din Timişoara. 16 oameni, printre care o fată de 8 ani, au fost evacuaţi, însă nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU 112 d

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Știri România Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla cu mașina la semafor. Ce spune Poliția

Ziua Constanta acum 35 minute
Un bărbat a murit în timp ce staţiona cu maşina la un semafor, transmite azi, 13 ianaurie 2025, IPJ Timiș. Un bărbat de 61 de ani a murit în timp ce se afla în mașină, la semafor, azi, 13 ianuarie. Potrivit IPJ Timiș, echipajul medical, prezent la

Câți bani a câștigat Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 2 la Australian Open

Gazeta Sporturilor acum 49 minute
Jaqueline Cristian (26 de ani, 82 WTA) a învins-o pe Petra Martic (33 de ani, 131 WTA), scor 6-2, 4-6, 7-6, și . Sportiva din România a obținut o sumă importantă în urma acestui succes. În urma acestui succes, ea a câștigat 75.686 de euro

Bărbat condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare în Italia pentru tâlhărie calificată, prins în Gara Craiova

News.ro acum o ora
Un bărbat de 37 de ani, care fusese dat în urmărire internaţională după o condamnare de şapte ani şi jumătate de închisoare primită în Italia pentru tâlhărie calificată, a fost prins în Gara Craiova. ”În noaptea de 12 spre 13 ianuarie, poliţişti din

Rusia acuză Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra gazoductului TurkStream, singurul care mai alimentează Europa

News.ro acum 48 minute
Rusia a acuzat luni Ucraina că a folosit drone pentru a ataca o staţie de distribuţie a gazului de pe gazoductul TurkStream, singura rută a gazului rusesc către Europa de când tranzitul prin teritoriul ucrainean a fost oprit la 1 ianuarie, iar gazod

Marea Britanie îl numeşte pe Michael Ellam pentru a conduce restabilirea relaţiilor cu UE

News.ro acum o ora
Marea Britanie l-a numit luni pe Michael Ellam pentru a conduce negocierile la nivel oficial cu Uniunea Europeană şi în forumurile internaţionale, în timp ce ţara îşi propune să reseteze relaţiile cu blocul celor 27 şi să asigure legături mai strâns

Încă două pârtii de schi cu zăpadă artificială s-au deschis în Poiana Brașov. Reduceri la transportul pe cablu

HotNews acum o ora
Pârtiile Drumul Roșu și Sulinar, care fac legătura între partea superioară a masivului Postăvarul și stațiune, au fost deschis luni, a anunțat Primăria Brașov, administrator al domeniului schiabil din Poiana Brașov. În ultimele 72 de ore s-au produs

Neamț Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec!

Ziua Constanta acum 2 ore
Incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănăstirii Văratec pe 12 ianuarie 2025 În data de 12.01.2025, la ora 03:19, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Agapia pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărească a Mănă

Suedia va testa o nouă tehnologie care presupune alcătuirea de roiuri de drone cu funcţii autonome

Mediafax acum 59 minute
Ministrul Apărării, Pal Jonson, a anunţat luni că Suedia va testa noua tehnologie a roiului de drone dezvoltată de grupul Saab (SAABb.ST) şi de forţele armate. Jonson a declarat într-o conferinţă de presă că armata va testa tehnologia dezvoltată în

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°