In acest moment, bilantul privatizarii in domeniul producerii de energie este zero. Daca adaugam si coruptia din tranzactii, avem tabloul complet al celor doua consecinte catastrofale pentru buget a ceea ce a insemnat in Romania restructurarea sectorului energetic. Prin spargerea defunctului CONEL, aceasta restructurare s-a transformat doar intr-un scop in sine, pentru ca nu a reusit sa creeze elementul esential dintr-o economie de piata: competitivitatea din punctul de vedere al pretului de productie. Totul a inceput in 1998, cand Radu Berceanu, pe atunci ministru al Industriilor, aplicand un proiect al institutiilor financiare internationale, a hotarat divizarea colosului care administra sectorul energetic, CONEL, in mai multe societati, dupa criteriul energiei primare. Astfel au aparut Termoelectrica, Hidroelectrica si Nuclearelectrica, trei producatori care pot avea orice in comun, mai putin costurile de obtinere a energiei. De exemplu, Termoelectrica are preturi incomparabil mai mari, deci necompetitive, fata de Hidroelectrica sau Nuclearelectrica si, ca atare, nici un investitor nu va intra pe o piata in care exista diferente atat de mari intre costurile de productie. Dl Berceanu si-a motivat demersul din 1998 prin necesitatea introducerii unui control asupra investitiilor si a banilor cheltuiti pe salarii, sedii sau masini. Sigur, si acest lucru ar fi trebuit facut, dar, in ciuda restructurarii, nici cheltuielile nu au putut fi tinute in frau, nici preturile nu au scazut. Daca dl Berceanu s-ar fi interesat de structura concernelor energetice din Uniunea Europeana (iar pentru asta nu avea nevoie de sprijinul Bancii Mondiale), ar fi vazut ca toate sunt integrate, adica au in componenta si centrale termoelectrice, si unitati hidroelectrice, tocmai pentru a obtine preturi cat mai mici. Sigur, la noi nu este chiar atat de simplu din cauza pierderilor si datoriilo