Gradinita nr. 38, cu locatiile A si B si Scoala "Vasile Alecsandri" au realizat ieri un spectacol intitulat "Porti deschise bucuriei". Zeci de micuti, care de care mai dragalasi, au cintat, au dansat, spre incintarea parintilor si bunicilor care facut ca sala Teatrului de Papusi sa devina neincapatoare. Directorul Gradinitei nr. 38, Alexandra Ganea a precizat ca si-au propus sa realizeze acest spectacol pentru ca impreuna, parinti, copii si educatori sa intinda o punte de inimi intre ei si cei care au nevoie de sprijinul lor.
"Acest spectacol si initiativa noastra de a stringe obiecte si bani sint simboluri prin care ne exprimam dragostea fata de copiii care acum sint necajiti. Ne-am gindit la copiii care au suferit din cauza inundatiilor, dar si la un fost copil al gradinitei noastre, acum elev in clasa I, care are un handicap sever si necesita o operatie foarte complicata si costisitoare. Incercam sa-l sprijinim financiar, dar mai ales moral. Parintii au fost receptivi la initiativa noatra si au facut donatii substantiale in obiecte, pe care le vom dona familiilor din Bertesti, afectate de inundatii, dar si in bani. S-au strins aproape zece milioane de lei. Este putin, dar am incercat sa-i sensibilizam pe cei de linga noi sa fie mai buni, mai calzi si sa le pese de cei de linga ei", a spus directorul Alexandra Ganea.

@N_