Faptul că anunţul morţii unui om este întâmpinat cu aplauze poate să dea respectivului episod o tentă de indecenţă. În faţa morţii doar tăcerea este cea care are de spus ceva. Dar, în acest caz particular, lucrurile sunt cu totul şi cu totul speciale: cel aplaudat pentru trecerea pe celălalt tărâm este un individ a cărui conştiinţă este încărcată cu nenumărate crime odioase. El este acela care a decapitat, în direct, pentru camerele de filmat, ostateci a căror unică vină era cea de a se afla într-un loc nepotrivit la momentul nepotrivit. A pus la cale atentate care s-au soldat cu sute de morţi. Mai nou, era în cautarea unei ... bombe atomice, cu care să radă de pe faţa pământului oraşele pline de păcătoşi. Zarqawi, căci despre el este vorba, e, de la invadarea Irakului de către americani, „braţul înarmat” al organizaţiei teroriste care dăduse lumii civilizate cele mai grele lovituri. Dacă Bin Laden continuă să fie teoreticianul terorii, Zarqawi a devenit practicianul ei.

Ascuns în haosul creat de război, el sfida militară americană lovind acolo unde nu te aşteptai şi întreţinând teroarea care guvernează deja de ani de zile Irakul eliberat de teroarea lui Saddam şi târât cu forţa pe drumul unei democraţii pe care n-o înţelege şi n-o doreşte.

Uciderea lui Zarqawi într-o ambuscadă despre care circulă deja variante fantasmagorice, chiar dacă îi face să răsufle uşuraţi pe americani şi autorităţile din Irak, este departe de a pune capăt terorii. După o logică proprie fenomenului, locul lui Zarqawi va fi luat de alţi practicieni ai terorii, care consideră că Allah le-a încredinţat misiunea alungării unui inamic care nu are de gând sa plece, cu orice risc, cel puţin atâta timp cât din puţurile irakiene se mai poate extrage un baril de petrol. Zarqawi şi oamenii săi n-au apărut din senin, Ei sunt, între altele, şi o consecinţă directă a „cruciadei” americane, car