Se zice ca norocul si-l face omul (si) cu mina lui. Am mai scris despre asta. Dar hai sa va povestesc ceva care tine chiar de noroc. Sau de cum e sa fii in locul potrivit la momentul potrivit.
Hal Duncan este un scriitor aflat pe val cum se spune, a scos anul trecut un roman, Vellum, care a avut mare succes, cu citeva luni in urma l-a terminat si pe al doilea (deja contractat de marea editura la care il publicase si pe primul), iar acum s-a apucat sa-l scrie pe al treilea. A fost nominalizat la Premiul Crawford in acest an, si este pe lista finala a premiilor Locus. Despre prima lui carte se spune ca "este mai mult decit un roman, este o viziune" (Jeffrey Ford); "este o revelatie - debutul unui talent colosal, al carui impact va fi resimtit mult timp de-acum inainte" (Jeff VanderMeer).
Intr-un interviu, Hal Duncan a povestit cum a ajuns el sa publice fara a avea un agent (ca se mai intimpla si de-astea). Era la o conventie SF, lua micul dejun cu un grup de amici, scriitori, si citiva editori, cunoscuti de-ai acestora. Neil Williamson, scriitor, membru si el al Cercului Scriitorilor de SF din Glasgow (din care face parte si Duncan), comenta o prima versiune a lui Vellum; cineva de la masa a intrebat despre ce e vorba si uite-asa manuscrisul a ajuns la un editor de la Pan Macmillan, care l-a citit doar pentru ca i-a fost recomandat de cineva in care avea incredere. Dupa doua saptamini, Duncan semna contractul pentru prima lui carte.
Asta imi aminteste de o cina intr-o seara de Tirg Gaudeamus (toamna trecuta). La masa, printre altii, erau Horia Nicola Ursu, director la Millennium Press, si Roxana Brinceanu, a carei traducere din Nicola Griffith (Riul linistit) tocmai aparuse la Millennium Press. Mincare, bere si... la un moment dat, Horia imi spune: tu stii ca Roxana are un roman scris? Nu, nu stiam, ii cunosteam doar povestirile, dintre
