Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nebunie la ITM

Publicat in HotNews, luni 12 iunie 2006 ·

(Foto: )

Contabilii clujeni sunt cu nervii intinsi la maxim. La inceputul lunii aprilie a acestui an, in Monitorul Oficial a aparut un act aditional la Contractul colectiv de munca la nivel national pentru anii 2005-2006, prin care se prevede ca “Salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de 170 de ore, in medie, este de 370 RON, adica 2,18 RON / ora, incepand cu 01 aprilie 2006”.

Anterior, salariul minim era de 330 RON pe luna. De asemenea, daca pana acum acest salariu minim era doar o recomandare pentru firmele mici, care au sub 21 de angajati si, prin urmare, care nu au incheiat contract colectiv de munca, de acum, salariul minim a devenit obligatoriu si pentru aceste firme. Actul aditional a starnit un adevarat haos la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Cluj.

Din start ar trebui spus ca initial, la mijlocul lunii aprilie, nimeni de la ITM nu stia la ce se refera si ce repercusiuni va avea actul aditional. Apoi, a fost vorba ca prevederile actului aditional se vor aplica doar de la 1 mai. Apoi, s-a revenit, data fiind de 1 mai. In fine, la inceputul acestei luni s-a spus ca data de aplicare va fi doar 1 iulie.

Surpriza insa, de saptamana trecuta, mai precis de marti, ITM Cluj accepta declaratii contabile doar cu salariu minim de 370 RON. Spunem de marti, intrucat luni, ITM accepta acte cu 330 RON. Debandada este una incredibila, saptamana trecuta permitandu-se corectarea pe loc a salariului din 330 RON in 370 RON.

Asta, desi legea prevede ca orice corectura trebuie efectuata in fata si cu semnatura angajatorului si a angajatului. Pentru ca brambureala sa fie totala, desi ITM accepta doar salariu de 370 RON, la CAS si “somaj” se accepta si declaratii cu salariu de 330 RON.

Ca si cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, IT

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: „Sunt un candidat cu profesie, nu un candidat de profesie/ Contracandidații mei se portretizează așa cum sunt, nu așa cum trebuie”

HotNews acum 2 ore
Președintele PNL Nicolae Ciucă a afimat, la întâlnirea regională a PNL de la Timișoara, că „binomul PSD-AUR” recurge la „mașiniațiuni” astfel încât alegerile prezidențiale să fie câștigate de către cei care „puterea totală” în România. „Eu nu sunt c

Ciolacu: Mi-aş fi dorit o campanie electorală unde să vorbim despre programe, despre idei. Nu văd ca lucrurile să se schimbe, din abordările din acest moment. Casa politică nu a fost pe aşteptările românilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru funcţia de preşedinte al României, Marcel Ciolacu, deplânge faptul că au trecut aproape trei săptămâni din campania electorală fără a se fi discutat, în spaţiul public, ideile şi programele propuse de candidaţi. „Nu văd ca lucr

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 2 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Cazul băiatului mort în Spitalul din Târgu Jiu: Zeci de copii au fost operați anul acesta de chirurgi fără specializare chirurgie pediatrică

Ziare.com acum 38 minute
Zeci de copii cu vârste peste șapte ani au fost supuși unor intervenții chirurgicale, în cursul acestui an, în cele două secții de chirurgie ale Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, același spital unde un chirurg a refuzat să opereze un ado

Reacția VIRALĂ a unei jurnalistei kosovare, după meciul România-Kosovo. Ce scrie și presa din Serbia

Gandul acum 4 ore
Meciul România-Kosovo, din ETAPA a cincea a Ligii Națiunilor, a fost abandonat la scorul de 0-0, după ce oaspeții au plecat la vestiare, în prelungiri, fără să aibă acordul arbitrului. La scurt timp după meci, Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnali

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Zelenski: Putin nu doreşte să negocieze o pace, ci să iasă din izolare / ”Pentru el este avantajos. Să se aşeze, să vorbească şi să nu negocieze”

G4Media acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a afirmat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, nu doreşte pacea în cazul în care s-ar aşeza la masa negocierilor, ci să pună capăt izolării sale, subliniind totodată că negocierile cu Rusia sunt posibil

Negociatorul-şef al Parlamentului European, Victor Negrescu, a obţinut acordul interinstituţional cu privire la bugetul UE pentru anul 2025, care prevede o creştere de 10,5 miliarde de euro comparativ cu anul anterior

News.ro acum 54 minute
Negociatorul-şef al Parlamentului European, eurodeputatul Victor Negrescu, a obţinut, sâmbătă, după zeci de ore de negocieri, acordul interinstituţional cu privire la bugetul Uniunii Europene pentru anul 2025, care prevede alocări în valoare de apro

Expoziţia „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă Timişoara - FOTO

News.ro acum o ora
O nouă expoziţie - eveniment, „Luminile lui Caravaggio. Începutul modernităţii în pictura europeană, capodopere din colecţia Roberto Longhi” a fost deschisă.sâmbătă, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, după ce în anul 2023, anul Capitalei Europene

FRF, după incidentele de la meciul România - Kosovo: Credem cu fermitate că acţiunile lor au fost premeditate. Nu s-a auzit nici măcar o singură dată sloganul „Kosovo este Serbia”

News.ro acum 54 minute
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de comportamentul delegaţiei Kosovo şi al jucătorilor adverşi în timpul meciului de vineri seara, din Liga Naţiunilor. Comunicatul integral al FRF: ”Federaţia Română de Fotbal (FR

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

2°/8°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/13°