(Foto: )
Despre "zona crepusculara" a judetului Alba, respectiv fosta colonie minereasca de la Hanes, am mai scris si cu alte prilejuri. Recent, cu ocazia unei vizite la Almasu Mare, ne-am deplasat din nou pana la Hanes. Credeam ca, de cand s-a inchis mina si a incetat orice activitate, acolo nu a mai ramas nimeni. M-am inselat.
In colonia in care locuiau altadata cateva mii de oameni (mina avea pe vremea aceea cam 2.000 de angajati), au mai ramas vreo 15 familii, cam 40 de persoane, dintre care jumatate sunt copii. Inca din momentul in care te apropii de colonia ce viermuia candva de oameni, incepi sa te cutremuri. Esti intampinat de o tacere sumbra, de pustiu si ruina...
Zidurile coscovite (de fapt ceea ce a mai ramas din ele), sunt dezolante si napadite de buruieni. Iar firul de apa rosie, continand ucigatoarea "galita", sporeste senzatia de pustiu si distrugere. Apa aceea, ca o rugina in fierbere, arde totul. Pe unde curge ea nu mai creste nici un fir de iarba... Imagini de apocalips.
Abia se mai ghicesc, printre ruine, locurile unde altadata erau clubul, scena pe care urcau artistii la Ziua Minerului sau la alte sarbatori, magazinul universal, atelierul auto etc. Chiar si statia electrica sta gata sa se prabuseasca. Nu mai functioneaza de multa vreme, iar oamenii s-au racordat la reteaua din Almasu Mare.
Care oameni? Iata cativa dintre acesti "supravietuitori" de la Hanes:
*Florin Dodoc are 32 de ani si nu a apucat sa lucreze prea mult la mina. Dar s-a stabilit aici si nu are unde sa mearga in alta parte. Locuieste impreuna cu sotia si cu cei patru copii, dintre care cel mai mic are abia 5 luni. Cei mai marisori merg la scoala din Almasu Mare, cale de 2 km., zilnic. Traiesc cu totii din ajutorul social si din alocatiile copiilor.
@N
