Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Nu voi mai candida la alegerile din 2008"

Publicat in Adevarul, luni 12 iunie 2006 ·

de a preda fizică elevilor i se pare mai atrăgătoare decât cea de a gestiona problemele Vasluiului, un oraş cu 72.000 de locuitori, marcaţi, din nefericire, de foarte multe probleme de a preda fizică elevilor i se pare mai atrăgătoare decât cea de a gestiona problemele Vasluiului, un oraş cu 72.000 de locuitori, marcaţi, din nefericire, de foarte multe probleme economico-sociale.

- ştim că de profesie sunteţi dascăl, dar, la un moment dat, aţi decis să conduceţi destinele municipiului Vaslui. Astfel se face că, din 1992 şi până în prezent, aţi ocupat, în mod constant, funcţia de primar. Ce anume a stat la baza schimbării profesiei?

- De foarte tânăr am avut şansa să conduc mai întâi o şcoală profesională, pe care am transformat-o într-un grup şcolar şi, mai apoi, Liceul "Mihail Kogălniceanu", cu profil matematică-fizică. În 1992 mi s-a propus să candidez la postul de primar.

Nu mi-am dorit să fac acest pas întrucât, ca profesor, eram bine poziţionat, iar familia avea nevoie de mine. Numai că forţele politice de la acea vreme au făcut sondaje din care reieşea că am cele mai mari şanse de a deveni primar. Am făcut acest pas. Dacă am luat o decizie bună sau rea, las istoria să confirme şi pe oamenii care m-au cunoscut.

- Ce-aţi făcut pentru acest oraş, mai ales că nu vă puteţi plânge de lipsa timpului, aşa cum alţi politicieni reuşesc să se sustragă judecăţii aleşilor?

- Am reuşit să aduc în casele vasluienilor gazul şi căldura. Tot ca obiectiv realizat pot aminti asigurarea spaţiilor verzi în oraş şi investiţiile în renovarea şcolilor. Consider că mi-am făcut datoria şi doresc, prin intermediul ziarului dvs., să-i anunţ pe cei care vor să devină primari că nu voi mai candida la alegerile din 2008. Îi las pe cei doritori să preia povara acestui oraş, căci nu este simplu să fii primar. Mă voi întoarce la catedră. Bineînţeles, dacă nu voi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, după înmormântarea Papei Francisc: „Ne-am luat rămas bun de la un lider”

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat sâmbătă, la Vatican, la funeraliile Papei Francisc. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el l-a descris pe Suveranul Pontif drept „un pastor și un lider” care „a avut întotdeauna grijă de semenii săi” și „a găsit

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidaţii care pot duce spre recesiune. Să eliminăm cheltuieli inutile, să aducem companiile de stat sub un anumit control. Vom ajunge să creştem taxe şi impozite / Probabilitatea să se amâne PNRR, foarte scăzută

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan avertizează, în contextul în care România a ajuns la un deficit bugetar de 9,3%, că sunt ”trepidaţii la nivel global” care pot genera o nouă criză financiară. ”Când se cuplează un grad de îndatorare mare, cu dobân

Bărbat, amendat cu 500 de lei şi dus la Poliţie după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

News.ro acum 7 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost amendat de jandarmi cu 500 de lei şi a fost dus la Poliţie, încătuşat, după ce a fost recalcitrant şi a ameninţat forţele de ordine, la un protest organizat, sâmbătă, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.

O țară europeană intenționează să trimită deținuți în Kosovo din cauza suprapopulării penitenciarelor: „Ne inspirăm din modelul Danemarcei”

Libertatea acum 4 ore
Belgia explorează posibilitatea de a transfera deținuți într-o închisoare din Kosovo începând cu 2027, ca soluție pentru supraaglomerarea penitenciarelor. Ministrul belgian al Justiției, Annelies Verlinden, a anunțat că au fost inițiate discuții în

Papa Francisc a fost înmormântat. Ce urmează acum?

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a fost înmormânat astăzi, într-o ceremonie care a atras sute de mii de credincioști și peste zeci de lideri din toată lumea. Epoca celui cunoscut drept „papa săracilor” s-a încheiat, după ce sicriul cu trupul său a fost depus în bazili

Superliga – play-off: Universitatea Cluj a învins CS Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind de la 0-1

News.ro acum 5 ore
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea CS Universitatea Craiova, în etapa a 6-a din play-off, după ce oltenii au condus cu 1-0. Clujenii au ratat două ocazii mari în minutele 5 şi 7, ambele prin Thiam,

Biroul Electoral Ilfov sesizează Parchetul General privind scrisori semnate de George Simion și un site de promovare electorală

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Județean nr. 25 Ilfov a decis sâmbătă să sesizeze Parchetul General în legătură cu o posibilă încălcare a legislației privind protecția datelor personale, după ce o persoană a reclamat că a primit prin poștă o scrisoare semnată de G

Donald Trump critică acțiunile lui Vladimir Putin și îl amenință cu sancțiuni: „Mă face să mă gândesc că poate doar mă duce cu vorba”

HotNews acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, i-a adresat un mesaj omologului rus, Vladimir Putin, și a criticat atacurile efectuate de forțele ruse „în zone civile” din Ucraina în ultimele zile, amenințând Moscova cu eventuale sancțiuni. Trump a publicat un mesa

14 ani de închisoare pentru o femeie din Brazilia după „lovitura de stat cu ruj”

HotNews acum 8 ore
O femeie din Brazilia a fost condamnată la 14 ani de închisoare după ce a scris un mesaj ofensator cu ruj pe o statuie în timpul revoltelor care au avut loc în țară în ianuarie 2023, transmite BBC. Debora Rodrigues a luat parte la protestele din ian

Rusia spune că este gata să negocieze cu Ucraina „fără condiții prealabile”

HotNews acum 9 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a transmis emisarului american Steve Witkoff că Rusia este pregătită să reia discuțiile de pace cu Ucraina „fără condiții prealabile”, a anunțat sâmbătă Kremlinul, citat de AFP. Anunțul de la Kremlin a venit după în

Vremea

București
acum

14°
dum.

8°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

dum.

7°/16°
lun.

5°/17°
mar.

5°/21°
mie.

11°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
Timisoara
acum

10°
dum.

8°/16°
lun.

12°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°