Destul de complicata afacere a fregatelor poate fi desfacuta cumva in factori primi daca lasam la o parte detaliile tehnice si asezam in ordine cronologica evenimentele cunoscute.
In „Portile albastre ale orasului“, un film romanesc de razboi, e un personaj care joaca poker pina dimineata, cistiga tot ce-i pe masa si, pe cind se indreapta spre casa, incepe un bombardament aliat.
Personajul, cu buzunarele doldora de bani, incepe sa se caineze pe strazi, cu gindul la nevasta lui, apoi isi vede casa distrusa, nevasta moarta sub darimaturi, alaturi de ea un barbat, mort si el, despre care crede ca e taica-sau.
Disperarea personajului atinge paroxismul, ca nu e deloc simplu sa-ti pierzi dintr-o data si nevasta, si tatal. Insa in momentul in care dezveleste chipul barbatului mort, personajului i se curma brusc bocetele, se scarpina nedumerit in cap si rosteste nauc: „Hopa! Asta nu e tata“…
Destul de complicata afacere a fregatelor poate fi desfacuta cumva in factori primi daca lasam la o parte detaliile tehnice si asezam in ordine cronologica evenimentele cunoscute. Asadar, de-a lungul anilor 2001-2002, englezii de la BAE Systems au fost cei care au venit in Romania si au propus derularea unui contract de offset in avans.
Asta insemna ca ei sa achizitioneze produse si servicii din industria romaneasca de aparare, urmind ca ulterior partea romana sa cumpere de la ei ceva. Poate chiar doua fregate. Propunerea a fost bine primita la Bucuresti si, pina sa apuce englezii sa cumpere ceva de la noi, am cumparat noi ceva de la ei: doua fregate.
Din momentul in care a iesit hotarirea de guvern, apetitul britanic pentru marfa romanilor a scazut brusc. Au spus ca vom merge „umar la umar“, adica pe masura ce partea romana va achita o transa de bani, vor veni si ei la cumparaturi la Bucuresti. Nu s-a intimplat asa d
