Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea lui Macovei, mai rea decât a lui Ceauşescu

Publicat in Adevarul, marți 13 iunie 2006 ·

că nu este de acord ca ANI să fie o structură independentă, trebuind să fie supusă controlului, fie al parlamentului, fie al Consiliului Superior al Magistraturii. Ieri, senatorul UDMR Gyorgy că nu este de acord ca ANI să fie o structură independentă, trebuind să fie supusă controlului, fie al parlamentului, fie al Consiliului Superior al Magistraturii. Ieri, senatorul UDMR Gyorgy Frunda a afirmat că proiectul lui Macovei este mai rău ca legea ceauşistă privind controlul averilor ilicite.

- În calitatea de preşedinte al Comisiei senatoriale pentru drepturile omului, care dintre prevederile acestui proiect vă deranjează cel mai tare?

- Proiectul încalcă nişte drepturi fundamentale. Încep însă cu o problemă politică. În 2004, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege, care este în Senat, şi întrebarea logică este de ce nu finalizăm proiectul respectiv. Avem timp să o facem până la sfârşitul sesiunii. De ce trebuie să începem un proiect care nu este adoptat nici de guvern? Momentul este ales intenţionat, pentru că se forţează nota fie pentru o sesiune extraordinară - dar va fi prea puţin probabil să se ajungă la o soluţie -, fie pentru asumarea răspunderii. Soluţia asumării răspunderii o resping categoric şi eu, şi UDMR, pentru că o lege de asemenea importanţă trebuie dezbătută de parlament.

- Care sunt obiecţiile de natură juridică?

- Nu sunt de acord ca inspectorii Agenţiei să poată sechestra, să facă cercetări financiare, prealabile sau de fond.

- Acum, astfel de acte sunt efectuate de procurori, poliţişti, judecători...

- Exact. Acest sistem juridic trebuie păstrat, iar Agenţia, când constată nereguli în declaraţiile de avere, trimite Parchetului de pe lângă Înalta Curte sesizarea, iar Parchetul face urmărirea penală, pe procedura penală. Aş vrea să vă spun că, acum, Agenţiei i se permite să facă cercetări prealabile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 42 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 23 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 27 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc pentru întârzierea unui acord de încetare a focului

News.ro acum o ora
Gruparea militantă palestiniană Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc miercuri pentru nereuşita de a încheia un acord de încetare a focului, în ciuda progreselor raportate de ambele părţi în ultimele zile, relatează Reuters. Hamas a precizat că Isr

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°