Scandalul fregatelor britanice achizitionate de Romania a ajuns tema de discutie in Biroul Permanent al PSD. Dupa ce publicatia britanica "The Guardian" a dezvaluit ca autoritatile britanice stiu ca un politician roman ar fi primit mita de sase milioane de lire sterline in aceasta afacere, banuielile s-au indreptat asupra fostilor ministri din cabinetul Adrian Nastase. Desi presedintele PSD, Mircea Geoana, a admis ca subiectul a fost pe agenda discutiilor BPN, acesta a declarat ca liderii partidului sau nu au vorbit cu fostii demnitari implicati in derularea negocierilor si ca nu se impune o asemenea masura deocamdata.
In schimb, Geoana a cerut ca CSAT sa desecretizeze contractul dintre statul roman si firma britanica BAE Systems pentru a se vedea daca exista elemente care sa confirme suspiciunea de coruptie in cazul unor oficiali romani din acea vreme. Desi contractul este public si poate fi accesat pe Internet, Geoana a explicat ca exista prevederi contractuale, cu specific militar, tehnic sau financiar, care sunt inca secrete, conform legislatiei actuale.
Geoana nu-si suspecteaza colegii
Mircea Geoana cere desecretizarea clauzelor confidentiale pentru eliminarea oricaror suspiciuni. "Suspiciunile dauneaza atat Romaniei, cat si relatiei cu Marea Britanie", a adaugat presedintele PSD. In viziunea acestuia, este prematura o discutie in partid pe aceasta tema, atata vreme cat cazul nu a dus la conturarea unor acuzatii clare la adresa unor persoane cunoscute. Geoana neaga deocamdata ca un fost ministru PSD ar putea fi beneficiarul uriasei sume de sase milioane de lire. A luat chiar divinitatea ca martor: "Doamne, iarta-ma!", a fost raspunsul sau la o intrebare pe aceasta tema.
Pe langa clamarea nevinovatiei oamenilor sai, liderul social-democrat a avut chiar o abordare ofensiva cerand Executivului sa se pronunte clar in privinta o