Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele de mărfuri în România

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 iunie 2006 ·

După cum relatează Nicolae Iorga în "Istoria comerţului" (1937), încă din 1839 apare ideea organizării unor burse în Bucureşti şi Brăila. În anul 1840 în ziarul "Mercurul Brăilei" este prezentat "Codul de Comerţ" care cuprinde prima reglementare generală a bursei de comerţ în Muntenia. Acest cod a fost pus în practică şi în Moldova, unde a fost extins oficial după unirea Principatelor, în cadrul acţiunii de unificare legislativă, prin legea din 7 decembrie 1863. "Codul de Comerţ" din 1840 constituie o reproducere a "Codului Comercial Francez " din 1807. În 1865, în ziarul "Monitorul – Jurnal oficial al Principatelor Unite Române" apare primul proiect de lege pentru instituirea burselor de comerţ la Bucureşti, Iaşi, Galaţi şi Brăila care cuprinde reglementarea organizării şi funcţionării acestor burse. "Legea asupra burselor mijlocitorilor de schimb şi mijlocitorilor de mărfuri" din 1881 adoptată după legislaţia franceză, punea bazele organizării burselor de mărfuri şi de valori. Un an mai târziu se deschidea Bursa de la Bucureşti. "Legea asupra burselor de comerţ" din 1904 a redefinit instituţia bursieră, iar legea de unificare din 1929 a determinat creşterea credibilităţii instituţiei bursiere din România. Deşi legea din 1929, cunoscută sub denumirea de "Legea Madgearu", admitea operaţiunile la termen, acestea nu au fost practicate în România până în 11 iulie 1997, când au fost lansate în premieră la Bursa din Sibiu. Pe fondul unui volum de tranzacţii scăzut pe piaţa mărfurilor fungibile şi al lipsei unui cadru legislativ care era tot mai mult cerut de piaţa din România, Bursa Monetar Financiară şi de Mărfuri Sibiu (pe atunci Bursa din Sibiu) s-a orientat în lansarea contractelor futures pe indici bursieri şi pe valute. Este cunoscut faptul că lansarea cu succes a unui contract futures depinde de lichiditatea pieţei activului de bază. Aceasta a fost premisa car

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum o ora
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA cere TikTok să elimine materialele care instigă la violență împotriva membrilor BEC

HotNews acum 29 minute
BEC a sesizat organele de urmărire penală și Consiliul Naţional al Audiovizualului, după ce membrii săi au fost amenințați pe rețelele sociale. CNA a anunțat vineri seară că „a primit și procesat deja informațiile de la Biroul Electoral Central”, ia

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Vremea la extreme: de la 28 de grade Celsius la posibile ninsori în Capitală!/ANM anunță cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară

Gandul acum 28 minute
Vremea o ia razna și își arată extremele: în doar 3 zile, Capitala ar putea trece de la temperaturi de 28 de grade Celsius la ninsori! În plus, ANM tocmai ce a anunțat cod galben de ploi și vânt puternic în jumătate de țară. Așadar, bucureștenii vor

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 12 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Lotul naţionalei de tineret pentru dubla de verificare cu Portugalia şi Ţările de Jos

News.ro acum 2 ore
Naţionala de tineret a României va disputa în luna martie două meciuri de verificare, în deplasare împotriva Portugaliei, şi pe teren propriu, împotria reprezentativei Ţărilor de Jos, acesta din urmă fiind ultimul meci în faţa propriilor suporteri î

Bolojan: România și Marea Britanie rămân coordonate în sprijinul pentru Ucraina

Mediafax acum 20 minute
„Mulțumesc, Keir Starmer, pentru organizarea unei întâlniri foarte bune astăzi. Coordonarea noastră strânsă în acest proces rămâne esențială”, scrie Bolojan. Președintele interimar a subliniat angajamentul României de a sprijini în continuare Ucrain

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/1°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°