Tenismenul spaniol, în vârstă de doar 20 de ani, este primul jucător din lume care s-a impus la Roland Garros la primele sale două participări la acest turneu. Duminică, el l-a învins în Tenismenul spaniol, în vârstă de doar 20 de ani, este primul jucător din lume care s-a impus la Roland Garros la primele sale două participări la acest turneu. Duminică, el l-a învins în finală pe numărul 1 mondial, elveţianul Roger Federer, cu scorul de 1-6, 6-1, 6-4, 7-6.
Federer şi l-a ales partener de pregătire pentru finală pe juniorul român Petru Alexandru Luncanu, care este stângaci ca şi Nadal. Iar începutul meciului i-a fost favorabil, elveţianul reuşind să-şi adjudece primul set după doar 37 de minute de joc. Speranţele liderului ierarhiei ATP de a deveni primul jucător din era Open care triumfă în patru turnee de Grand Slam la rând s-au spulberat însă pe parcurs, Nadal demonstrând că este cel mai bun specialist al zgurii în momentul de faţă, suprafaţă pe care este neînvins de mai bine de un an, perioadă în care a adunat fix 60 de victorii. Dacă Federer s-a dovedit superior la serviciu, el realizând 8 aşi, faţă de doar 3 ai adversarului său, el a fost complet depăşit la capitolul erori neforţate, comiţând de două ori mai multe greşeli decât spaniolul. "Este incredibil să simt din nou aceeaşi emoţie la Paris, oraşul meu favorit. Am trecut prin momente dificile, dar sunt foarte fericit. Este ca un vis", a declarat Nadal, care a ajuns, astfel, la 17 turnee câştigate în scurta sa carieră, din 19 finale disputate. El a devenit mai bogat cu 940.000 de euro, totalul premiilor câştigate până acum pe terenurile de tenis apropiindu-se de opt milioane de euro, într-o carieră profesionistă începută în anul 2001. Federer a trebuit să se mulţumească doar cu un cec de 470.000 de euro şi cu faptul că a rămas pe primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care o ocupă de 124 de săp