Nori negri pe cerul Alianţei şi ai Coaliţiei: tot mai multe voci critice se fac auzite, acuzând izolarea şi „sectarismul” de care a dat dovadă preşedintele PNL în rezolvarea treburilor curente. Cele mai dure aprecieri vin tocmai din partea fostului preşedinte şi actual consilier prezindenţial, Teodor Stolojan. În mai multe ieşiri la rampă, pe parcursul unor vizite „în teritoriu”, acesta îl vizează pe Tăriceanu ca fiind exponentul, chiar prizonierul unor cercuri „de interese” (ecou prezidenţial!) formate din prieteni intimi. În acest fel, deciziile importante nu se mai discută în forurile partidului, ci se iau pur şi simplu, ceea ce creează o ruptură evidentă între conducere şi restul activului.Într-un fel, Tăriceanu repetă experienţa lui Năstase. La rândul său, acesta a determinat primele „cârteli” în partid în momentul în care vechii lideri au început să fie îndepărtaţi în favoarea unui val de membri noi, activi şi pragmatici, care au acaparat principalele pârghii de decizie.

Numai că Năstase avea de furcă doar cu propriul său partid. Tăriceanu însă trebuie să-i înfrunte, pe lângă ai săi, şi pe ceilalţi, aliaţi sau parteneri, fiecare cu problemele, viziunile şi simpatiile sale. În mod neaşteptat, relaţia cea mai cordială pare să o aibă cu conservatorii, eventuala venire a lui Dan Voiculescu în poziţia de vicepremier fiind, fără îndoială, un atu în favoarea sa, în timp ce cea mai tensionată este cu democraţii. Diferenţele de vedere dintre cele două formaţiuni aliate au evoluat constant, de la alegerile anticipate până la actuala restructurare pe care democraţii o vor cât mai rapidă, în timp ce Tăriceanu ar dori-o cât mai târziu. Diferendele se manifestă şi prin puternica opoziţie dintre miniştrii democraţi - cel puţin la prima vedere mai stabili şi mai eficienţi, şi cei liberali. Practic, incompetenţa acestora din urmă, marcată în cazurile Flutur, Nicolăescu, A