Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemulţumire în surdină

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 13 iunie 2006 ·

Dascălii sunt nemulţumiţi de ce au primit într-un an de zile, dar nu prea au ce face. Varianta boicotării examenelor naţionale, vehiculată la nivel central, nu se aplică la Mureş. Totuşi, sindicaliştii ar putea redeclanşa protestele la toamnă. Banii pentru proiecte lipsesc, dar lipsesc şi proiectele.

După greva generală de anul trecut şi semnarea acordului între sindicate şi Guvern, dascălii şi-au continuat activitatea, aşteptând să vadă cum va fi îndeplinit angajamentul de reformă al actualului Executiv. Prevederile acordului încheiat între părţi, trebuiau evaluate la începutul acestei luni, existând riscul reînceperii conflictului de muncă. Cu toate că profesorii constată că documentul n-a prea fost pus în practică, ei nu prea au ce face. Deşi lideri naţionali ai sindicatelor din învăţământ ameninţau în ultima perioadă cu boicotarea examenelor, mureşenii rămân să protesteze în surdină.

"Amintiri" de la negocieri

Guvernul se angaja prin protoculul amintit să asigure în anul 2006 finanţarea proiectelor şi investiţiilor aferente din domeniul educaţiei, asigurând resurse suplimentare de 1,1 la sută din PIB, în aşa fel încât cheltuielile pentru învăţământ să atingă 5 la sută din PIB. Din 1.1 miliarde de euro, sunt disponibile deocamdată circa 100 de milioane euro, dar oricum proiecte nu prea există. În privinţa reparării prejudiciilor salariale din perioada 2001-2004, dascălii sunt la mila autorităţilor locale. "Am primit majoritatea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, vom mai aştepta până pe 15 iulie, apoi vom cere Parchetului blocarea conturilor Consiliului Judeţean", avertizează preşedintele Sindicatului "Spiru Haret" Mureş, Ioan Săcărea. Acesta a declarat că CJ Mureş va trebui să facă rost de aproximativ 120 de miliarde ROL pentru profesori. Tot în baza înţelegerii de anul trecut, până la data de 15 aprilie 2006 trebuia elaborat

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic în mai multe regiuni. Rafalele pot atinge 90 km/h

Adevarul acum 15 minute
Meteorologii au emis vineri, 10 octombrie, un cod galben vânt puternic în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde rafalele ajung la 90 de kilometri la oră. Același avertisment a fost emis și pentru Moldova, Dobrogea, sud-estul Transilva

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 22 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 9 minute
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Cine sunt oamenii care au decis deja cine va primi Premiul Nobel pentru Pace și ce părere au ei despre Donald Trump

HotNews acum 40 minute
Cinci membri ai Comitetului Nobel din Norvegia sunt oamenii care au stabilit cine va fi noul laureat al Premiului Nobel pentru Pace, scrie site-ul Al Jazeera. În fiecare an, Comitetul Nobel, ai cărui membri sunt aleși de parlamentul norvegian, acord

FIDELIS de octombrie: Titluri de stat în lei și euro, cu dobânzi neimpozabile de până la 8,20%

HotNews acum 2 ore
Începând de astăzi, 10 octombrie, până vineri, 17 octombrie, persoanele fizice (rezidente și nerezidente), cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, a transmis vineri Ministerul Finanțelor. Titlu

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 6 minute
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Premierul Bolojan: Dacă ne reducem cheltuielile, de anul viitor lucrurile se vor îndrepta. Va scădea inflaţia înspre jumătatea anului viitor, destul de mult şi vom vedea o stabilizare a lucrurilor

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat că, dacă România va reduce cheltuielile în aceste luni, situaţia se va îndrepta de anul viitor, iar inflaţia va scădea destul de mult ”înspre jumătatea anului viitor”

Cabinetul israelian ratifică armistiţiul din Gaza şi acordul privind schimbul de ostatici cu Hamas / Ostaticii deţinuţi în Gaza vor fi eliberaţi în decurs de 72 de ore

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul Israelului a aprobat planul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor, a anunţat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu într-o declaraţie, ceea ce înseamnă că aermistiţ

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/15°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°