Europa şi America de Nord. Discutăm cu d-na conferenţiar univ. dr. Simona Ruţă, cercetător ştiinţific principal al Institutului de virusologie "ştefan Nicolau" despre "Dosarul Europa şi America de Nord. Discutăm cu d-na conferenţiar univ. dr. Simona Ruţă, cercetător ştiinţific principal al Institutului de virusologie "ştefan Nicolau" despre "Dosarul HIV".
Vânătorii au adus virusul din Africa
- Este virusul HIV creat în laborator?
- Primele presupuneri despre originea HIV într-un virus simian, adică întâlnit la maimuţe, au apărut în jurul anilor "90. Deşi epidemia a fost descrisă prima oară în "81, cazurile erau mai vechi: se crede că virusul se află în rândurile populaţiei umane din primele decenii ale secolului. În mod sigur a plecat din Africa. Cele mai vechi probe pozitive cunoscute datează din Republica Congo, din 1959. Imposibil ca la acea dată să poată fi conceput un astfel de virus în laborator. Epidemia este concentrată în locul de unde a plecat, în Africa Sud-Sahariană. Din cele 40 de milioane de cazuri înregistrate la ora actuală, 25 de milioane sunt acolo.
- Cum s-a transmis virusul de la maimuţă la om?
- Este vorba despre mai multe introduceri succesive al unui virus care a provenit de la maimuţă, mai exact de la diverse specii de cimpanzei, traversând bariera de specii, ca şi în cazul gripei aviare, ceea ce a dus pe de o parte la creşterea virulenţei, şi pe de alta, la adaptarea pentru gazda umană. Dovedirea originii virusului HIV, ca plecat dintr-un virus simian, s-a realizat abia la sfârşitul luni mai, 2006, când a fost dovedită prezenţa virusului la cimpanzeii din sălbăticie. Numai unele dintre primate adăpostesc un virus similar celui uman. În plus, s-a reuşit izolarea virusului de la cimpanzei din sălbăticie. Până acum, toate studiile se făcuseră pe cimpanzei importaţi din Africa şi ţinuţi în captivitate toată