Berea la PET e cea mai ieftina solu-tie pentru potolirea setei de nave-tist. Calatorul nu bea niciodata sin-gur, asa ca bidonul circula printre prieteni si colegi de serviciu, impreuna cu povestile lor. O moleseala generala bantuie Gara de Sud din Ploiesti intr-o seara oarecare de iunie. Cateva trenuri trandave asteapta la aceasta ora o specie de calatori: navetistii. Un fel de neamuri pe sine, prin venele carora curge duios dusca de bere.
O gurita? Un ranjet stirb se iteste din dosul geamului slinos al personalului de Mizil, garat pe linia a cincea. Doua buze se tuguie intr-o bezea zoita de clabuci de bere. Tt... tt... Surasul hodorog priponit pe bancheta de aceeasi teapa reinvie momentul zero al publicitatii autohtone - Titan Ice! Inc-o dusca. Berea-i calda... De la etaj ninge. Ptiu! Coji imbibate in scuipati se astern ca o mocheta pe peronul garii, pe noi, pe culoarele compartimentelor, zboara in aer, cad in decolteuri paroase de maiou tetra, se asaza ca margaritarele in chica valvoi, la picioarele rontaitorilor, peste tot!
Priviri goale scurse fara identitate printre liniile cu iz de fier incins si praf doinesc dezacordat "La vie toujours parshive". Jalea expresiei se estompeaza ca un curcubeu inecat in bidoane cu bere lipite ca magnetii de mainile navetistilor fara chef. Metabolismul lor proceseaza dupa cadenta decorticarii si a inghititurilor licorii de malt si hamei. Am incercat sa ne deghizam si noi in pasageri obisnuiti. Am dat gres. Navetistii ne-au citit dintr-o privire si intorc capetele dupa noi ca pe plaja dupa fotografii cu maimute. Ne uitasem legitimatiile: bidonul cu bere si buzunarele indesate cu seminte.
La fiecare geam, ca o emblema, sta cate o sticla cu lichid de astamparat setea. Euforia lipseste, paharele de plastic golite unul dupa altul sunt doar preludiu pentru inflacararea de acasa. Pentru ce-o fi ea. Niste numere sta
