Olanda a luat toate cele trei puncte din prima partidă pe care a disputat-o în aşa-zisa „grupă a morţii” de la Campionatul Mondial. Elevii lui Marco Van Basten au învins, cu scorul de 1-0, Serbia-Muntenegru, la Leipzig, şi s-au alăturat Argentinei în fruntea clasamentului Grupei C. Unicul gol al partidei a fost marcat de jucătorul echipei Chelsea Londra, Arjen Robben (foto), în minutul 18. Robben a fost de fapt şi cel mai bun om al partidei de pe „Zentralstadion”, olandezul punând în dese rânduri în dificultate defensiva sârbă cu acţiunile sale în viteză. Olanda va disputa următorul meci pe 16 iunie, cu Coasta de Fildeş, zi în care se va juca şi partida Argentina - Serbia-Muntenegru.
Probleme cu
accidentările
Mijlocaşul Marc van Bommel şi fundaşul Joris Mathijsen au fost înlocuiţi din cauza unor accidentări suferite în cursul meciului câştigat cu 1-0 de reprezentativa Olandei în faţa selecţionatei Serbiei şi Muntenegrului, duminică, în cadrul Grupei C a Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2006. van Bommel a acuzat dureri la un genunchi şi a solicitat înlocuirea (cu Dennis Landzaat), după o jumătate de oră de joc. „Marc s-a accidentat la un antrenament, iar durerile au reapărut în cursul jocului. Este păcat, deoarece a evoluat foarte bine”, a declarat antrenorul Olandei, Marco van Basten. „În privinţa lui Joris, acesta are probleme la coapsă, dar nu ştiu precis despre ce este vorba, în acest moment”, a adăugat van Basten, care va evalua gravitatea accidentărilor celor doi jucători în cursul dimineţii de luni. Şi portarul titular Edwin van der Sar a avut probleme în cursul meciului cu sârbii, acuzând crampe musculare, ceea ce l-a făcut pe antrenorul său să glumească: „Un portar cu crampe musculare pare un lucru destul de ciudat. Dar poate că s-a întâmplat acest lucru din cauza presiunii care a apăsat asupra sa, în calitate de căpitan al echipei”.