(Foto: )
Vicepresedintele Lucian Profir este administrator la SC "Alrom Construct" SRL Iasi
Desi declaratia de interese este "curata", vicepresedintele Profir este asociat/actionar la patru firme, doua dintre acestea aflandu-se in lichidare
Prefectul judetului ar putea sa intervina pentru suspendarea vicepresedintelui CJ Iasi
"Am renuntat la orice colaborare cu orice firma la care am fost actionar", ne-a declarat domnul Profir
Conform declaratiei de avere si a celei de interese, domnul Lucian Profir, vicepresedinte al Consiliului Judetan (CJ) Iasi, este sarac si... neimplicat in activitati economice.
Un teren de 2 ha in comuna Mosna si un depozit de 5.100 euro sunt singurele valori mentionate de domnul Profir in declaratia de avere.
In ceea ce priveste declaratia de interese, aceasta are mentiunea "Nu este cazul" la toate sectiunile.
Conform Oficiului Registrului Comertului, domnul Lucian Profir (nascut la data de 9 iulie 1956) figureaza ca asociat in nu mai putin de 4 firme, doua dintre acestea aflandu-se in lichidare.
Mai grav este faptul ca, in contradictie cu legea, vicepresedintele CJ Iasi figureaza si ca administrator in cadrul a doua firme, numai una dintre acestea fiind in functiune.
50% din "Profir&Co" SNC
SC "Profir&Co" SNC a fost infiintata in august 1992, dar la ora actuala se afla in lichidare.
Asociati ai acestei firme sunt domnul PROFIR Lucian Vasile (50% din capitalul social) si doamna PROFIR Daniela (50%).
Lichidator judiciar al firmei a fost desemnata, la data de 10.08.2005, "Compania Expertilor Lichidatori", reprezentata de domnul Neculai Michichiuc.
@N_P