INTERVIU LA O CAFEA Cine iti poate vorbi mai bine despre cafea decat un turc? Si, daca ai sansa ca intervievatul sa fie Excelenta Sa Ambasadorul Turciei la Bucuresti, Ahmet Rifat OkIün atunci cu siguranta vom "degusta" adevaruri despre cafeaua turceasca. Nefiind obisnuite cu "canoanele" diplomatice, eram putin stresate. La data si ora fixate, intampinate de doamna Zoia Pavel, am fost prezentate diplomatului turc, care era insotit de sotia Excelentei Sale, Gülcan Ahmet Rifat OkIün.
Comunicarea ne-a fost facilitata de doamna Pavel, o buna vorbitoare de limba turca.
Jurnalul de Bucatarie: De ce se numeste cafea turceasca si de ce este cunoscuta in intreaga lume ca un adevarat brand? E. S. Ambasadorul Ahmet Rifat OkIün: Denumirea de "cafea turceasca" se datoreaza in primul rand modului in care sunt prajite boabele, felului in care ele sunt rasnite, modului in care se prepara si, de altfel, intregului ritual care tine de servirea cafelei.
Cum se pregateste adevarata cafea turceasca? Boabele de cafea se prajesc intr-un anumit fel, apoi sunt rasnite, pana se ajunge la o anumita consistenta. Se pune cafeaua macinata in ibricul fara apa, unde se mai prajeste putin, pentru ca sa iasa tot parfumul din ea. Deasupra se toarna apa rece, pentru ca atunci se face acel caimac, acea spuma deasupra cafelei. Si cu cat caimacul cafelei este mai gros, mai consistent, aceasta dovedeste ca cel care a pregatit-o se pricepe intr-adevar. O alta particularitate de pregatire a cafelei: continutul fiecarei cesti de cafea se prepara intr-un ibric care are volumul cestii respective. Cafeaua se aduce cu ibricul si se toarna in "gesvea" (ceasca) in momentul in care se serveste.
Care este ritualul servirii acestei delicioase licori? Cafeaua se serveste in cescute speciale, avand intotdeauna alaturi un pahar cu apa rece. Impreuna cu cafeaua se ofera si rahatul turcesc.