Prima, de bun-simt, priveste existenta unei viziuni strategice. Trebuie sa iesim de sub dominatia guver-narii de tipul gestiunii crizelor, ca raspuns la diverse socuri si "admonestari". Poate cea mai concreta ilustrare a unei viziuni strategice este programarea bugetara multianuala, care sa cuprinda proiecte de investitii bine definite si bugetate.
Operationalizarea unei viziuni strategice presupune "stapanirea intelectuala" a politicii pu-blice, care pana acum a ramas un deziderat major al tranzitiei in Romania. Ceea ce anglo-saxonii numesc "policy ownership" reclama atragerea de oameni valorosi, bine scoliti in serviciul public, in functii-cheie. Trebuie sa se renunte la atitudini ca "lasa, ca ne descurcam", "merge si asa", "stim noi ce este mai bine" etc. Trebuie sa facem sa existe, sa se cultive respectul pentru cunoastere, expertiza, treaba bine facuta. Numai asa poate fi castigata increderea crenelurilor profesionale din ge-neratia tanara, de care Romania are acuta nevoie. Avem protagonisti ai vietii publice de o suficienta si aroganta condamnabile, avand in vedere interesul cetatenilor. Daca oameni competenti ar forma o masa critica in serviciul public am avea o alta calitate a politicii publice si legaturile cu Bruxelles, cu alte administratii din Uniune ar fi mai bune.
Viziunea strategica implica programe infasuratoare: Romania 2010, 2015, 2020, din care sa rezulte proiecte concrete pentru politica publica si sectorul privat (ex: infrastructura). Proiectele infasuratoare ar oferi o imagine, viziune asupra viitorului tarii; ele ar sustine programele pe care Romania trebuie sa le trimita Comisiei Europene: Programul de Convergenta si Stabilitate (care priveste convergenta nominala si perspectiva adoptarii monedei unice); Programul National de Dezvoltare (referitor la prioritati in domeniul investitiilor fizice); Programul privind Agenda Lisabona (c