Pentru ca in capitolul anterior vorbeam de cafenele si prajiturele europene, am ajuns, conform logicii oricarei
petreceri, la bancuri, glume si distractii europene. Un foarte respectat politolog si istoric, domnul Timothy Garton Ash a gasit un raspuns
plauzibil acestei lipse a glumelor sau bancurilor pe seama Uniunii Europene. Bancurile politice, spunea domnia sa, ar fi o consecinta a
dictaturilor, iar nu a democratiilor, ceea ce, spunem noi, parafrazind o zicala englezeasca veche ar insemna “no joke, good joke” - “nici o
gluma, e o gluma buna”… Cu toate acestea, chiar daca la prima vedere bancurile in care Uniunea sa fie parte activa lipsesc din peisajul atit
de cosmopolit al comunitarzilor, pe ici pe colo, apar citeva incercari sporadice. Tot Timothy Ash, dorind, parca, sa se contrazica, spunea ca
daca Uniunea Europeana ar solicita acum, primirea ca membru al U.E., ar fi refuzata, datorita faptului ca nu indeplineste standardele de
democratie ale Uniunii…In ultimul timp exista o anecdota care circula prin adresele noastre electronice si pe la mesele congreselor si
consultarilor la nivel european, pe care, in lipsa de altceva mai bun, o tot repeta euro-optimistii, incercind sa isi largeasca cercul
sustinatorilor. In Rai, se spune in anecdota, bucatarii sunt francezi, politistii sunt englezi, mecanicii - germani, amantii sunt cu totii,
evident, italieni si bancherii sunt..normal, elvetieni. In iad, cum era si firesc, lucrurile incep sa se amestece: bucatarii sunt englezii,
politistii sunt germanii, mecanicii sunt francezi, amantii sunt elvetieni iar bancherii sunt … italieni!
Aceste anecdote spun mai multe @
