Preşedintele George W. Bush a susţinut ferm că dezvoltarea armelor nucleare de către Iran este inacceptabilă, iar zvonuri de presă au insistat, la un moment dat, că administraţia sa analizează opţiuni militare preventive. Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a sfidat eforturile diplomatice ale UE şi ale altor state, folosind problema nucleară pentru a incita la demonstraţii de suport în Iran.

Iranul pretinde că programul său nuclear are doar scopuri paşnice şi că, în calitate de semnatar al Tratatului de Non-Proliferare Nucleară, are dreptul să dezvolte îmbunătăţirea uraniului şi alte tehnologii. Totuşi, în ultimii 18 ani, Iranul a indus în eroare inspectorii de la Agenţia Internaţională de Energie Atomică, determinînd unele ţări să susţină că şi-a pierdut credibilitatea şi dreptul de a îmbunătăţi uraniul pe teritoriul său.

Rusia s-a oferit să furnizeze servicii de reprocesare şi îmbogăţire nucleară pentru reactorul civil construit de Iran. Dacă Iranul ar avea doar scopuri paşnice, oferta rusească ar trebui să-i satisfacă nevoile. Insistenţa Iranului, în legătură cu îmbogăţirea uraniului pe teritoriul său, este atribuită dorinţei de a produce material puternic îmbogăţit, utilizat la bomba nucleară.

Ar fi bomba iraniană un lucru atît de rău? Unii susţin că ar putea deveni baza unui blocaj major în regiune, analog confruntării dintre SUA şi Uniunea Sovietică în timpul războiului rece. Declaraţiile liderilor iranieni prin care neagă Holocaustul şi cer distrugerea Israelului au clătinat sprijinul european, iar acum e puţin probabil că Israelul va fi dispus să-şi pună existenţa în joc doar pentru a proteja stabilitatea regională.

De asemenea, este puţin probabil că Arabia Saudită, Egipt şi alte state vor sta degeaba în timp ce şiiţii persani vor construi bomba. Cel mai probabil, vor urma exemplul Iranului şi cu cît mai multe arme vor prolifera în