Un politist de la Postul de Politie Bara a trait una dintre cele mai neplacute experiente din viata lui. In noaptea de luni spre marti, a fost batut chiar in propria casa, din localitatea Balint. Incidentul s-a petrecut in toiul noptii cand, dupa ce a spart usa imobilului in care locuieste agentul-sef Marin Cioromela, agresorul s-a napustit asupra acestuia si a inceput sa-l loveasca cu pumnii si picioarele. Cei doi s-au luptat minute bune, iar in cele din urma politistul a reusit sa-l calmeze. Atunci a recunoscut si agresorul. Este vorba despre Dioseghi Robert, in varsta de 32 de ani, din Bodo, care de mai multi ani locuieste fara forme legale in Lugoj.
Imediat ce l-a imobilizat, politistul si-a chemat colegii de la Lugoj. "M-a sunat si pe mine imediat dupa incident. Cand am ajuns acolo colegul meu mi-a spus ca nici nu a avut timp sa-si dea seama ce se intampla. Cand l-am dus pe agresor la Post sa dea declaratii, spunea intr-una ca nu stie de ce a intrat in casa colegului, pentru ca omul nu-i facuse nimic. Era baut, ce-i drept, abia spre dimineata reusind sa articuleze cateva fraze. E, totusi, bine ca nu s-a finalizat mai rau, colegul meu putea foarte bine sa foloseasca armamentul din dotare si, cine stie?, poate se termina cu o tragedie", spune agentul-sef Gheorghe Danciu, seful politistului batut.
In functie de numarul zile de ingrijiri medicale de care va avea nevoie Marian Cioromela se va stabili daca Dioseghi va fi cercetat pentru lovire sau vatamare corporala. Pana atunci, insa, agresorul s-a ales cu un dosar penal pentru violare de domiciliu. Un politist de la Postul de Politie Bara a trait una dintre cele mai neplacute experiente din viata lui. In noaptea de luni spre marti, a fost batut chiar in propria casa, din localitatea Balint. Incidentul s-a petrecut in toiul noptii cand, dupa ce a spart usa imobilului in care locuieste agentul-sef Marin