Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antrenorul Stiintei va fi Silviu Lung

Publicat in GAZETA de SUD, joi 15 iunie 2006 ·

Din pricina faptului ca Ovidiu Stinga nu poate antrena in Liga I, pentru ca nu indeplineste conditiile, conducerea clubului craiovean va fi nevoita sa „promoveze“ in acte unul dintre secunzi. Reusind sa readuca Universitatea in prima liga, Ovidiu Stinga a primit aprecierile tuturor, inclusiv din partea membrilor FRF, care, din pacate, nu ii pot acorda dreptul sa antreneze echipa, legal, si in sezonul viitor. Asta pentru ca „Olandezul“ nu a urmat nici un curs de antrenorat, nici in România si nici in strainatate, in plus, nu a terminat nici Facultatea de Educatie Fizica si Sport din Craiova, pentru ca va sustine lucrarea de licenta abia luna viitoare. Nici cu diploma de absolvent al acestei facultati Ovidiu Stinga nu poate fi numit antrenor principal la Stiinta din punct de vedere legal, pentru ca patalamaua este echivalenta doar cu categoria a III-a (Divizia C). N-ai carte, n-ai parte Singura „portita“ gasita in regulamentul FRF care ii permite lui Stinga sa devina oficial antrenorul Universitatii este ca Scoala Federala de Antrenori (SFA), mai precis Comisia Tehnica si Comitetul Executiv al acestei institutii, sa faca o derogare. Aceasta ar fi valabila doar pentru un sezon, timp in care respectivul trebuie sa urmeze cursurile PRO, licenta fiind recunoscuta si peste hotare. Cum cursurile acestei scoli incep in 2007, iar durata lor este de un an, Ovidiu Stinga isi poate conduce elevii de pe banca decât sub titulatura de manager, nicidecum de antrenor principal. Directorul SFA, Mircea Radulescu, este aproape sigur ca „Olandezul“ nu va obtine derogarea, pentru ca ar insemna sa se incalce regulamentul impus de UEFA. „Ovidiu nu poate fi antrenorul Universitatii in sezonul viitor, pentru ca nu indeplineste conditiile, chiar daca a demonstrat ca are vocatie pentru aceasta meserie. Este meritul sau ca a promovat o echipa precum Universitatea, tinând cont de publicul craiovea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 29 minute
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia afirmă că drone ucrainene au atacat un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

News.ro acum 21 minute
Drone ucrainene au atacat duminică seara un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie, a declarat luni administraţia instalată de Rusia la centrala controlată de Rusia în Ucraina, relatează Reuters. „Inamicul a folosit trei vehicule

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 21 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 9 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 22 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Trump va trimite rachete Patriot în Ucraina. „Putin vorbește frumos, iar seara bombardează”

Adevarul acum 27 minute
Președintele american Donald Trump și-a anunțat intenția de a trimite sisteme de apărare aeriană Patriot în Ucraina, în contextul intensificării atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean.

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

VIDEO Chelsea, campioana lumii: Victorie surprinzătoare cu PSG în finala CM al Cluburilor

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Chelsea este campioana lumii, titlu cucerit după ce a câștigat categoric, scor 3-0, finala Campionatului Mondial al Cluburilor disputată împotriva lui PSG. Porniți ca favoriți, francezii s-au văzut c

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°