Ajuns la a cincea editie, Transilvania International Film Festival – cu a sa sectiune competitiva pentru primul si al doilea lungmetraj al debutantilor, cu preselectia critica a celor 12 titluri din concurs si cu palmaresurile decise de jurii internationale compuse in mare majoritate din profesionisti straini (de regula cu cite un singur vot romanesc, in speta doua ale unor romani expatriati) – se confirma drept cea mai concludenta cronica a noului nostru val regizoral, a miscarilor sale de flux si reflux, mereu opturat de sistemul antireformei institutionale, dar in cele din urma irepresibil.
- Noul Val, obturat, dar irepresibil
Daca la prima editie (din 2002, pe care n-a mai „prins-o“ Marfa si banii al lui Cristi Puiu din 2001), Occident de Cristian Mungiu lua Marele Premiu, iar la editia a doua Furia lui Radu Muntean obtinea un premiu pentru imagine (Vivi Dragan Vasile), la editia din 2004 selectionerul Mihai Chirilov a trebuit sa constate vidul creat intre timp de „restauratia mediocrata in mars prin cinematografia romana“, neacceptind nici un lungmetraj autohton in concurs.
Pentru ca la editia din 2005 sa reaparem in concurs si in palmares, cu Premiul pentru regie acordat unui film respins de comisia de finantare de la CNC, Moartea domnului Lazarescu de Cristi Puiu, iar in 2006 sa accedem din nou la primul loc, cu Marele Premiu atribuit unui film 100% privat, care n-a avut deloc de-a face cu sistemul: A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu (precizez pentru virtualii autori de note informative neosecuriste ca ma refer la palmaresul decis de juriu, la virful acestuia, nu la „Alte premii“; asta ca sa nu ma trezesc cu vreo reclamatie, ca dupa recentul colocviu despre prezentele romanesti la Cannes, cind scriam ca Premiul Caméra d’Or acordat lui Corneliu Porumboiu nu are „alte antecedente pe masura“ decit La Palme d’Or a lui Gopo
