La 2 iunie 1787, la Convenţia din Philadelphia unde se dezbătea textul viitoarei Constituţii, unul dintre participanţi a făcut o propunere ce va fi părut unora dintre cei de faţă destul de ciudată. El cerea, nici mai mult, nici mai puţin, ca membrii executivului noilor State Unite ale Americii să nu fie plătiţi. A fost ascultat cu deferenţă, dar propunerea nu a mai fost discutată. Iar membrii executivului au primit salarii, în cele din urmă.

Nu ne-am fi amintit, poate, de acest moment, dacă cel care a făcut propunerea nu ar fi fost Benjamin Franklin însuşi. Iar dacă mai adăugăm că ea a fost sprijinită de nimeni altul decît de Alexander Hamilton, atunci înţelegem că exista un sens profund în această propunere, pe care ar fi bine să-l sesizăm.

Care era problema a cărei rezolvare încerca să o găsească Franklin? Una din dificultăţile perene ale teoriei politice, anume cum să se stopeze sau măcar să se încetinească declinul unui stat liber. Toate guvernările sănătoase sînt supuse acţiunii timpului, dar aceasta este mai evidentă în cazul unei republici, credeau majoritatea autorilor clasici, pentru care "regimul liber" era cu adevărat o excepţie istorică. Fenomenul este descris de mulţi autori ca o "corupţie" a corpului politic.

Ce produce această erodare a instituţiilor şi a spiritului libertăţii? Răspunsul e ceva mai complex, dar e limpede că, pentru majoritatea autorilor, banul joacă un rol important. Pentru ei, o republică este, în mod necesar, un stat mic, ai cărui cetăţeni trebuie să contribuie la apărarea şi la menţinerea sa. Cu alte cuvinte, într-o republică, mai mult decît într-o monarhie sau aristocraţie, cetăţenii trebuie să fie animaţi de spirit civic. Iată de ce o preocupare obsesivă faţă de bani, faţă de înavuţirea privată, erodează spiritul de libertate şi de emulaţie civică necesar independenţei şi stabilităţii, ducînd la o alunecare