Perioada dinaintea aderarii noastre la Uniunea Europeana va intra probabil in istorie drept perioada steguletelor. Rosii, galbene, verzi, culorile care se intalnesc cel mai des pe drapelele tarilor africane. Istoricul aderarii este dat de metamorfozarea culorilor steguletelor marcate de UE si de perdaful primit cu fiecare raport al Comisiei Europene. Daca ma gandesc mai bine, toata istoria noastra postdecembrista a fost un sir lung de povete si indemnuri pe care romanii le-au ascultat cu greu. Agenda ne-au stabilit-o altii, iar termenele de indeplinire au fost intotdeauna depasite.

Ce este mai ingrijorator este faptul ca tocmai cei care ar trebui sa fie motorul reformelor nu si-au facut datoria. In general, paturile largi ale populatiei de peste tot sunt foarte conservatoare, in multe tari schimbarile fiind facute in beneficiul poporului, dar impotriva vointei acestuia. Clasa noastra politica ar fi trebuit sa fie motorul schimbarilor in pofida ostilitatii si nemultumirilor populatiei. Insa "elitele" nu s-au ridicat la nivelul exigentelor, iar cu problema asta ne lovim in toate chestiunile care tin capul de ziar.

Sa luam chemarea lui Dan Voiculescu la CNSAS. Acesta a primit pana acum doua patalamale ca nu a avut de-a face cu Securitatea. Acum CNSAS reia cazul existand posibilitatea, conform unor speculatii, ca Voiculescu sa fie demascat ca informator. De ce s-a prelungit circul atat? Pentru ca CNSAS a primit dosare cu taraita timp de ani de zile, aproape de fiecare data cu scandal si rugaminti interminabile. Cum a fost posibil ca in tara in care ruptura de totalitarism a fost atat de violenta, demascarea tortionarilor si turnatorilor unui popor sa dureze atat de mult? Sa presupunem ca Voiculescu este nevinovat fata de acuzele care i s-au adus atatia ani. Atunci de ce a trebuit ca reputatia sa-i fie tarata in noroi in loc sa fie clarificate lucrurile? Acum