Alexandru Lăzescu, în revista 22, speră ca dezbaterea politicii externe să dobîndească "consistenţă intelectuală" (nr. 841, p. 3). Adrian Miroiu vorbeşte în acelaşi spirit (revista 22, nr. 846, p. 11). Sever Voinescu, în Dilema veche, reclamă trecerea de la "cîştigarea încrederii" la "culegerea dividendelor", încetarea "micii slugărnicii" în relaţia cu SUA (nr. 117, p. 5). Acestea nu sînt voci singulare. Dorina Năstase, cu apariţii în revista 22 şi Dilema veche, este reprezentanta de frunte a noii generaţii de experţi în materie de securitate.

Pentru o dezbatere matură a politicii externe şi de securitate am pledat în Dilema (22-28 nov. 2002), în Jurnalul naţional (5 mai 2004). În largă măsură, o asemenea dezbatere a fost obturată de retorica simplificatoare a "integrării în structurile euro-atlantice". S-a discutat puţin, în mod analitic, despre noul NATO, controversele privind misiuni şi resurse după 1989, noi pericole şi riscuri asimetrice, cum se poate lupta eficace contra terorismului etc. S-a discutat puţin despre forţe centrifuge în Uniune, gestionarea dificilă a unei organizaţii tot mai vaste şi complexe ce se confruntă cu o mare problemă demografică, criza sistemelor asistenţiale, presiunile globalizării; despre ascensiunea economică a Chinei, Indiei şi situaţia pe pieţele produselor de bază (în special energia) etc.

Parteneriatele strategice au devenit o formă predilectă de organizare a relaţiilor externe ale României cu SUA şi unele ţări din Uniune, dar nu a fost clar ce înseamnă ele în afară de ralierea cvasiautomată la acţiuni/aliniamente solicitate de unii parteneri.

Îmbrăţişarea poziţiilor SUA a fost motivată, mai mult sau mai puţin explicit, prin "unipolaritatea" lumii contemporane, nevoia de a fi de partea bună a istoriei, credinţa că acest parteneriat strategic ne va garanta securitatea faţă de orice ameninţări, inexistenţa u