Premierul Tariceanu a calculat gresit si a profetit mincinos. Din toata zbaterea sa anticomunista de acum citeva luni a rezultat chemarea unui pion important al sistemului ceausist in Guvern. Aceiasi liberali care umblau miniosi cu lustratia dupa capitani de nava si finantisti ceausisti il ridica cu entuziasm pe soclul de vicepremier pe un anume Felix Voiculsecu.

Dovada ca istoria se razbuna uneori cu umor macabru, ca dosarele trecutului sint o afacere imprevizibila. Ca trecutul este groapa comuna in care sfirsesc politicienii captivi.

Cind l-a chemat la lupta pe Voiculescu, Tariceanu putea jura ca in dosarul „solutiei imorale“ nu se va adauga nimic imoral. Din acest motiv, a premeditat relaxat racolarea sa in garnitura de vicepremieri. Visind la razbunari meschine, a pritocit o farsa cu dedicatie, un act de sfidare a inamicului de la Cotroceni.

Probabil ca Tariceanu savura in gind ziua cind Basescu va iscali cu mina tremurinda si fata contorsionata decretul de numire.

Regia acestei mici scenete de prost-gust are insa o evolutie stranie. Liderul PC renunta formal la afaceri trecindu-le pe numele fiicelor, papuseaza niste candidaturi „democratice“ in partid, inventind chiar si un mic contestatar si se proclama luni, 5 iunie, candidat la functia de vicepremier.

Tariceanu il gireaza neconditionat si declara in aceeasi zi ca nominalizarea PC este „fireasca“ si aduce „coerenta guvernarii“. Liberalii aplauda, pedistii spumega.

De aici incepe incoerenta. Doua zile mai tirziu, adica pe 7 iunie, Voiculescu se trezeste cu fata la perete si pune conditii inacceptabile. In mod normal, pretentiile trebuiau ridicate, daca Voiculescu ar fi crezut cu adevarat in ele, cu doua zile inainte. Plusind subit, liderul PC si-a pregatit de fapt alibiuri pentru o eventuala „iesire onorabila“, de tip Copos.

Incep