Scrisoare deschisa Sfintului Parinte Teoctist, Patriarhul B.O.R:
Sfinte Parinte Teoctist, in calitate de intelectual, de urmas de preoti si de actuala modesta talpa - una dintre milioanele - pe care se sprijina Biserica Ortodoxa Romana, va ies inainte cu o rugaminte. Sper, chiar de-ar fi ca dvs.
sa nu figurati printre dilematici, ca altcineva - dintre consilieri, dintre luminatele fete cu care va intilniti zilnic - sa aiba bunatatea de a va pune aceste ingindurate rinduri sub ochi.
Rugamintea este... Dar nu pot sa trec mai departe inainte de a va explica formula mea de adresare. Sfinte Parinte, ca sa fiu sincer, nu prea ma pricep la formule; mai bine spus, chiar de le-as retine pe cele oficiale, parca nu-mi vin pe limba in momentul in care e nevoie de ele!
Acum vreo 20 de ani, in prima mea zi de armata, am vazut ca in fata numelui unui gradat, pe o foaie, scria cap. si, pret de o dup-amiaza, i-am zis to’a’asu’ capitan in sus, to’a’asu’ capitan in jos - pina cind omul, excedat, mi-a zbierat bai oltene, tu chiar te crezi jmecher?, chiar asa, ’ti bati joc de mine?, mai lasa-ma-n...
(si-a pacatuit, injurind) etc. Era caporal, va dati seama - dar eu chiar nu stiam!
In cazul dvs., Sfinte Parinte, va spun cu mina pe inima ca Inalt Prea Fericitul, neofit cum sint intr-ale teologiei, mi se pare rece.
Inalt, aici, trimite mai curind la ierarhia administrativa decit la cea spirituala; acel prea parca ascunde, in context, ceva indecent; apoi, in privinta fericitului care-ati fi, sincer nu mi se pare credibil ca pastorul sa fie fericit in timp ce turma scrisneste din masele.
Personal, eu nu vad decit trei prea-fericiti in Romania - pe Monica Gabor, care ride tot timpul, fie ca probeaza sandale, invata pentru bacalaureat sau isi alinta piticul (ea a zis!), pe Rica Raducanu, atunci cind mai apare
