"90% dintre politicieni dau restului

de 10% o proastă reputaţie."

Henry Kissinger

Proasta imagine a politicienilor, rezultată din percepţie, are o lungă istorie. Nikita Hruşciov spunea că "politicienii sînt la fel peste tot. Ei promit că fac un pod chiar şi acolo unde nu există nici un fluviu". Chiar dacă aceste vorbe se referă la moralitate, la caracter, cu mult înainte au fost criticate şi alte trăsături ale politicianului, ca persoană. Aristofan i se adresa unui personaj politic cu următoarele vorbe: "Ai toate defectele unui politician popular, o voce oribilă, proastă creştere şi maniere vulgare." În fond, politicianul este om şi el, iar natura umană nu este niciunde perfectă. Dar, tot adevărat este că politicianul nu este un om de rînd, un om ca oricare altul. El are putere şi vizibilitate publică. Ambele îl fac vulnerabil, expus, dar şi supus criticii. Şi, mai presus de toate, este vorba despre aşteptări. Distanţa între aşteptările oamenilor şi comportamentul politicienilor dă măsura reputaţiei, a legitimităţii lor în poziţia în care se află. Cea mai dificilă sarcină a politicienilor oriunde, dar mai ales în democraţii, este consistenţa între discursuri, promisiunile făcute înainte de alegeri şi acţiunile lor concrete, odată ce au fost aleşi.

Omul de pe stradă, acest personaj central (la plural, el este percepţia publică), generalizează cu uşurinţă şi chiar convingere: toţi politicienii sînt la fel. Chiar şi politicienii la plural, aşa cum a spus-o Hruşciov. În mentalul colectiv, politicienii sînt acuzaţi de lăcomie, corupţie, indiferenţă la cei din jur, dezinteres faţă de problemele majore ale societăţii, dar foarte preocupaţi de afacerile lor proprii şi de folosirea poziţiei, pentru a obţine un şir întreg de avantaje pentru ei şi apropiaţii lor. Recentul sondaj, fără pretenţii de reprezentativitate naţională, făcut de postul Reali