Am fost, recent, în Anglia, să-mi vizitez două din fostele colege de liceu stabilite şi măritate acolo. Liceul pe care l-am făcut, cu toatele, nu e altul decît actuala Şcoală centrală, fosta "Zoia Kosmodemianskaia". Unul dintre cele două licee de filologie-istorie care mai rămăseseră pe vremea lui Ceauşescu, la care ajungeai greu, prin examene sîngeroase, mai ales dacă făceai parte din aglomerata generaţie a decreţeilor. Un liceu cu pretenţii şi cu reguli fixe (de pildă, una, uluitoare, era că nu aveai voie să porţi decît ciorapi de culoarea pielii), dar care, în spirit, se potrivea pe undeva cu actuala întîmplare cu puşcăriaşul care şi-a înjunghiat iubita, elevă acolo, în cabinetul directoarei. Pentru că era un amestec, mi-aş permite să spun derizoriu, între formalism şi stricteţe, pe de o parte, şi permisivitate excesivă, prost înţeleasă, pe de alta. Erau şi pe atunci celebre poveştile cu nu ştiu ce fată mai mare din liceu, care depăşise limitele colegialităţii comuniste cu unul din cubanezii veniţi acolo la studii din ţara prietenă, ba chiar cu conaţionalii ei din aceeaşi clasă, un soi de Erendira în variantă high school, şi cele ale băieţilor din acelaşi liceu prinşi prin baruri în timpul orelor de curs.

Atmosfera din "Zoia" de atunci mi s-a părut mereu apăsătoare: probabil din cauza numărului mare de fete, care dominau net micul grup de băieţi şi care, după un liceu normal ca "Ion Creangă", unde învăţasem înainte (şi pe care îl părăsisem pentru că devenise industrial), păreau cu totul nefireşti pentru o adolescenţă normală. Pe care, în ciuda regimului de atunci, mi-o imaginam ca în filmele americane: cu grupuri care împărtăşesc diverse acţiuni, în care, dacă arăţi şi înveţi bine, te poţi dovedi populară şi îl poţi cuceri pe cel mai popular dintre băieţi...

N-a fost să fie aşa, nici pe departe. Grupurile mixte, adică normale, erau greu de format