Mi-a fost dat să fiu, în durata vieţii mele de meşteşugar cărţar, martor al mai multor ridicule năstruşnicii rostite sau şi scrise cu adolescentină inocenţă şi superbă încredere nonşalantă în sine, de nişte inşi a căror presupusă intimitate cu cărţile, sugerată de titluri academice, de funcţii culturale oficiale sau de vecinătăţi cu adevăraţi ştiutori ar fi trebuit să-i facă foarte circumspecţi faţă de propriile certitudini, adepţi fără scăzământ ai îndoieli cumpătate.

Una din cele mai ridicule năstruşnicii auzite şi citite, despre care pot depune mărturie, priveşte istoria literară (documentară!) şi s-a-ntâmplat acum vreo treizeci de ani. Iată faptele, aşa cum s-au petrecut în lunile august din anii 1972 şi 1973.

Trei condeieri, a căror amintire încă vie, nu numai în sensibilitatea mea, precum şi discreţia convieţuirii mă obligă să nu le divulg, deocamdată, numele, au afirmat, la postul TV oficial şi în presa literară, că Tudor Arghezi a fost condamnat, în procesul revistei Facla cu Regele Carol I, din august 1912, împreună cu N. D. Cocea, Alexandru Filimon şi Toma Dragu, la "2 ani închisoare" şi la "10.000 lei amendă, în solidar" pentru culpa de lese majesté.

Dacă mi-aş lăsa creionul în voia lui, sînt sigur că n-ar pierde prilejul de a înşira câteva rânduri spinoase despre cei trei logofeţi (,poartă condei la ureche ca să-i zicem logofete"), care, dibuind acest subiect gras, antimonarhic, taman în preajma zilei de 23 august, când se prăznuia "eliberarea patriei noastre" prin ocuparea ei de către trupele sovietice, cu ajutorul cărora s-a instituţionalizat şi la noi terorismul de stat, n-au pierdut prilejul de a-şi unge buzele vorbindu-l şi degetele scriindu-l. Dar nu-l voi lăsa în voia lui, deşi atitudinea şi cuvintele lor, rostite şi scrise, propun o temă foarte interesantă şi pentru care cei trei logofeţi ar merita un refec zdravăn: relaţia dintr