Uciderea lui Abu Musab al-Zarkawi, trădat de propriii săi oameni, arată că nici fundamentalismul nu mai e ce-a fost. Confruntat cu ochiul negru al diavolului, până şi cel mai fanatic credincios cedează. Cele douăzeci şi cinci de milioane de dolari puse pe capul numărului doi al terorismului mondial au fost mai puternice decât toată îndoctrinarea pusă în joc de minţile bolnave ale teroriştilor. Mă întreb dacă înşişi organizatorii marilor atacuri contra Occidentului sunt doar nişte demenţi puri şi duri ori dacă, la rândul lor, atârnă de pungi cu bani suficient de mari pentru a-i transforma în entităţi non-umane.

În teorie, teoriştii sunt "soldaţi sfinţi" ai câte unei cauze şi mai sfinte: eliberarea de asuprirea forţelor străine. În practică, ei coagulează ura şi resentimentul unor categorii de indivizi pe care istoria i-a trecut pe linie moartă. Terorismul actual nu are nimic de-a face cu "progresismul" secolelor trecute, când în figurile eroilor legendari, de la Robin Hood la Cartouche, de la Wilhelm Tell la Iancu Jianu, întâlneai un spectaculos amestec de emancipare individuală şi justiţie socială. Teroriştii de azi apasă până la refuz pedala anulării individualităţii în numele libertăţii iluzorii a tribului. Ideologia teroristă marchează puncte în zona iraţionalului colectiv, prin aneantizarea firavei tradiţii modernizatoare. E uluitor cum, în secolul al douăzeci şi unulea, un număr colosal de indivizi sunt capabili să muşte momeli care începeau să fie respinse încă prin anul 1000.

Şi totuşi, există o logică secretă a acestor tragice întâlniri - între fanatism şi trădare. De regulă, e greu să învingi nişte oameni a căror raţiune e profund alterată de bombardament ideologic printr-o confruntare directă. În primul rând, pentru că ei refuză o astfel de confruntare. De când cu Internetul, caracterul de militărească implacabilitate al ordinelor