Opinii. André Frossard: "poţi să mă întrebi ce vrei, fără restricţii, eu voi spune doar ceea ce vreau eu să spun". T. Mazilu: "dacă-l întrebi pe un prost cît e ceasul, îţi va răspunde că n-are importanţă deoarece timpul e relativ". Interviul e neîndoios o specie ingrată. Inteligenţa celui ce pune chestiunile se poate lovi lesne fie de limita subiectivă (voliţională) a repondentului, fie de cea obiectivă a aceluiaşi (sărăcia cu duhul). Important e ca realizatorul de interviuri să fie o persoană de calitate intelectuală şi de probitate, care să-i dea interlocutorului satisfacţia unui "joc de mingi" ca la tenis, în aşa chip încît partida să fie reuşită cu concursul ambelor părţi. E nevoie nu doar de inteligenţă, tact, de ceea ce s-ar numi o vocaţie colocvială, ci şi de o minimă consonanţă. Ar fi dificil să interoghezi pe cineva în condiţiile unui total dezacord, dar ar fi, în aceeaşi măsură, fastidios să nu existe nici o deosebire, fie şi la nuanţă, de opinie. Vorba lui Caragiale: "dacă toţi am fi de acord, ce haz ar mai avea?". De asemenea e de dorit ca dexteritatea celui ce se ocupă de interviuri să deschidă o perspectivă, reflectînd măcar ceva din figura momentului istoric şi chiar, de e cu putinţă, aproximînd ce va urma. Lucruri de care pare a fi conştient Al. Cistelecan, ca autor al volumului 15 dialoguri critice (cu Ion Negoiţescu, Mircea Zaciu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Lucian Raicu, Gheorghe Grigurcu, Pavel Chihaia, Virgil Nemoianu, H.-H. Patapievici, Gabriel Dimisianu), text miezos, atractiv, care, deşi datînd în bună parte de mai mult de un deceniu, îşi păstrează prospeţimea. "Dintr-un punct de vedere, declară criticul de la "Vatra", ar fi fost chiar preferabil ca aceste dialoguri să fie doar nişte documente de epocă. Din păcate, nu sînt. Dacă întrebările pot fi considerate de ieri, răspunsurile sînt de azi şi pentru azi". Să vedem, selectiv, sub ce în