Premierul isi ascunde obiectivele meschine prin folosirea abuziva a marelui obiectiv al natiunii.
De vreo doua saptamini, Calin Popescu Tariceanu repeta, ca un robot telefonic, aceleasi doua idei: „in plin efort de indeplinire a angajamentelor UE, este o grava eroare orice discutie pe tema restructurarii” si „valurile politice nu-mi pot deturna atentia de la obiectivul principal al integrarii”.
Una creeaza impresia ca pina si mutarea unui fiset cu un metru mai incolo, intr-un birou ministerial, i-ar face pe severii domni de la Bruxelles sa sara-n sus de doi coti si sa ne amine intrarea pe Tarimul Fagaduintei.
Cealalta are, printre altele, menirea de a ne convinge ca unul dintre cele mai comode personaje politice si-a gasit, in fine, un scop inalt care-l determina sa se scoale mai devreme dimineata.
Constatam, astfel, ca actualul premier nu a mostenit de la atotputernicul sau predecesor doar ingenioasa schema a aparatului guvernamental construit intru fagocitarea pusculitei publice si captarea cu mai multa eficienta a spagii, ci si retorica.
Cu rarele exceptii ale puseelor de egolatrie si aroganta tip „numarati-mi ouale”, Adrian Nastase a-ncercat, timp de patru ani, sa proiecteze imaginea unui ins care priveste numai in sus, catre marile obiective ale natiunii, fara a se cobori pina la meschinele dispute politice.
In spatele pozei cu steaguri tricolore si albastru-instelate, „el insusi” gestiona cu mult mai multa rivna mecanismul smenurilor guvernamentale si apriga combinatorica politica decit propasirea poporului.
Mai putin inzestrat cu resurse personale si de partid, lipsit de ambitii faraonice, Tariceanu mesteca talasul sacrosanct al „indeplinirii angajamentelor” pentru indeplinirea unicului obiectiv care-l mina in lupta: supravietuirea pe scaunul prim-ministerial sub care se intinde
