„Nu exista elemente noi”, a spus Dan Voiculescu, fara sa clipeasca, atunci cand a iesit de la CNSAS. A mintit cu o seninatate dezarmanta. Cand i s-au pus in fata productiile din tinerete, in care dadea relatii despre terti, n-a avut nici o tresarire: „Sunt banale rapoarte de serviciu, pe care si alte cateva milioane de romani erau obligati, prin natura muncii, sa le faca”.

Deci nu era turnatorie, ci obligatie de serviciu, toata lumea facea asta. Dan Voiculescu se inscrie, prin urmare, in categoria turnatorilor din datorie. La ei, atasamentul fata de sistem este mai puternic decat iubirea fata de aproapele, actul de a informa organele are un soi de demnitate civica.

Turnatoria este o obligatie care apare „prin natura muncii” si nu are nimic in comun cu turnatoria din pasiune, impura ca ura care a provocat-o. „Urati, urati, ca nu-i nimic mai sfant/ Ca ura, straja vietii pe pamant” este, la momentul in care este racolat tanarul Voiculescu, un vers care se topeste in istoria anilor ’50.

In ’70 nu se uraste, se munceste pentru tara, calculat, rece, chiar stiintific.

Poate ca in mintea lui Dan Voiculescu chiar crede ca le-a facut un bine celor despre care a dat informatii: „Eu spuneam: cunosc pe studentul cutare si cutare, care sunt studenti foarte buni, sunt colegi foarte buni!” Am auzit acest tip de raspuns si la altii. Ma feresc sa-l condamn pe un om care a fost pus in situatia tanarului Voiculescu.

Ce as fi facut eu in locul lui? As fi rezistat presiunilor, tentatiilor, momelilor? Mi-as fi abolit mustrarile de constiinta sub scuza ca lucrez pentru tara, la fel ca milioane de compatrioti?

Ceea ce nu inceteaza sa ma surprinda este ca oamenii acestia, care au avut o relatie speciala cu Securitatea, nu-si fac nici un proces de constiinta cand privesc in trecut, ca si cand „obiectivele” lor nu erau